O cunoscută femeie de afaceri, care a înființat o companie de 7 milioane de dolari, a fost găsită moartă în apartamentul ei de lux din Baltimore.
Pava Marie LaPere, în vârstă de 26 de ani, a fost ucisă cu brutalitate în apartamentul ei din Baltimore. Cadavrul femeii a fost descoperit luni, dar poliția nu are deocamdată niciun suspect în acest caz tulburător.
O antreprenoare din Maryland a fost găsită moartă în casa ei din Baltimore. Aceasta activa în domeniul tehnologic și era fondatoarea unei companii de 7 milioane de dolari.
Niciun suspect nu a fost, deocamdată, arestat și polițiștii nu au dezvăluit un posibil motiv pentru crimă. Potrivit contului ei de socializare, LaPere s-a născut în Tucson, Arizona și era singură.
LaPere, care a absolvit Universitatea John Hopkins, înainte de a înființa compania, a fost inclusă în clasamentul Forbes Under 30, pentru contribuția sa în zona tehnologică.
Aceasta a înființat EcoMap Technologies, la 22 de ani, chiar în camera ei de cămin.
Sub conducerea ei, startup-ul din Baltimore a strâns o finanțare de 7 milioane de dolari, în ultimele 18 luni.
Polițiștii au ajuns, luni, în jurul orei 11:34 am la apartamentul de lux al lui Pava Marie LaPere din West Franklin Street.
Colegii antreprenoarei sunt șocați de moartea violentă a tinerei. Chris Mcnees, un chiriaș din imobilul în care locuia Marie, a declarat, pentru WJZ: „Este cumplit. Nu doar că s-a întâmplat în acest oraș, ci în această clădire”.
Pava Marie LaPere plătea o chirie lunară de 1.500 de dolari pentru apartamentul de lux din Baltimore, scrie Daily Mail.
Sursa foto: Instagram