O tânără a fost UCISĂ de fostul iubit, în fața unei secții de poliție. Venise acolo pentru a cere ordin de protecție pe numele individului
Autoritățile elene au demarat de urgență o anchetă după ce o femeie de 28 de ani a fost înjunghiată mortal, chiar în fața unei secții de poliție din Atena. Ea tocmai solicitase un ordin de protecție pe numele fostului iubit.
Fostul partener al femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat și era tratat sub paza poliției într-un spital de psihiatrie, după ce s-ar fi înjunghiat intenționat în urma atacului.
„Ceea ce contează acum este să investigăm pe deplin incidentul… și să vedem ce a făcut sau nu a făcut poliția”, a declarat Michalis Chrisochoidis, ministrul elen de Interne, pentru televiziunea de stat ERT. „Acest lucru trebuie făcut în câteva zile sau chiar în câteva ore.”
Tânăra a rugat polițiștii să o ducă acasă
Conform unui comunicat de presă al Poliției, victima a mers la secția de poliție cu un prieten și a raportat că fostul ei iubit – împotriva căruia ea a depus plângeri oficiale în trecut pentru comportament abuziv – stătea în fața casei ei, conform ABC News.
Potrivit sursei citate, ea a cerut unei mașini de patrulare să o ducă acasă, dar pentru că a refuzat să facă o plângere oficială, i s-a cerut să sune la linia de urgență a poliției pentru a trimite un vehicul.
Se pare că tânăra a efectuat apelul la ieșirea din incinta secției de poliție. Dar, „în timp ce vorbea cu un operator de poliție, a fost atacată brusc de fostul ei partener, care a rănit-o mortal cu un cuțit”.
Potrivit sursei citate, atacatorul a încercat să se înjunghie şi el. Marţi, după ce a apărut în faţa instanţei, a fost escortat de poliţişti la Spitalul de Psihiatrie din Attica.
În urma anchetei, au fost suspendaţi din funcţie comandantul secţie de poliţie unde victima a solicitat ajutor, ofiţerul de serviciu, supraveghetorul, şoferul acestuia şi operatorul de la serviciul de urgenţă care a preluat apelul victimei.