Oana Lasconi: „Regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte”

Publicat: 08 11. 2023, 15:48

Oana Lasconi a precizat pe rețelele de socializare că regretă declarația pe care a făcut-o sâmbătă. Mesajul vine după ce fiica Elenei Lasconi s-a declarat dezgustată de faptul că mama ei a spus într-un interviu că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018.

În postarea făcută de Oana Lasconi pe o rețea de socializare, aceasta a afirmat că trebuia să fie mai diplomată.

„Regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte și să fac declarații când emoția era la maxim. Regret felul și modul în care am făcut-o.

Ar fi trebuit să fiu mai diplomată și este o lecție destul de dură pentru mine, dar o lecție pe care vă jur că am învățat-o.

Acest scandal mi-a demonstrat un lucru clar, și anume că avem foarte, foarte mult de muncă – homofobia nu înseamnă doar ură sau frică, cum am mai văzut pe internet”, susține Oana Lasconi.

Elena Lasconi e făcută homofobă de fiica ei Oana

Într-o postare pe X Elena e făcută homofobă, iar modificarea Constituției, în sensul în care familia trebuie definită ca însoțirea între un bărbat și o femeie, o inițiativă jegoasă.

Declarată anticapitalistă transilvăneană și membră a comunității LGBTQ se detașează total de poziția mamei sale într-un mod tranșant și pătimaș.

Oana Lasconi: „Sunt dezgustată că mama mea a votat DA”

„Sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Sunt dezgustată și dezamăgită. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit o homofobă. Nu am cuvinte”, a spus Oana pe contul de Instagram, declarând că nu o va mai susține pe mama ei în niciun fel, politic sau personal.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Elena Lasconi e făcută homofobă de fiica ei Oana. Votul mamei pentru familia tradițională este o inițiativă jegoasă, consideră membra LGBTQ

Elena Lasconi, mesaj către USR: „M-am aşteptat la orice, mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât, o iubesc indiferent ce o să facă”