Prima pagină » Actualitate » „Obiecte periculoase”, depistate de jandarmi la SAGA Festival, pe lângă stupefiante. Amenzi în valoare de 7000 de lei și 77 de dosare penale

„Obiecte periculoase”, depistate de jandarmi la SAGA Festival, pe lângă stupefiante. Amenzi în valoare de 7000 de lei și 77 de dosare penale

„Obiecte periculoase”, depistate de jandarmi la SAGA Festival, pe lângă stupefiante. Amenzi în valoare de 7000 de lei și 77 de dosare penale

Jandarmii bucureşteni au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, participanţilor la SAGA Festival. Sunt cercetate  77 de fapte de natură penală pentru încălcări ale legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

”În perioada 3-4 iunie, în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiţi participanţi, jandarmii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, informează Jandarmeria Capitalei, potrivit Agerpres.

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu BCCO Bucureşti, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum şi furtul calificat.

Citește și