Ochii închiși!

Când înfloresc magnoliile prin parcurile botanice ale marilor orașe – acolo unde s-a ocupat cineva, cândva, să planteze copaci, flori și alte podoabe naturale, când se bucură copiii de câte o adiere mai blândă de vânt – pe la locurile de joacă suficient de curate încât să existe suflare de copil pe acolo, copil atent la tot ce e în jur, când pare că s-a terminat cu drumurile înfofolite în căciuli și fulare, vin specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie și ne dau toate planurile peste cap: temperatura se va răci, vin ploile, vin chiar ninsorile înapoi peste o Românie a tuturor anotimpurilor. Și a tuturor posibilităților, desigur.

Așa că trecem, de la o zi la alta, prin toate stările, prin toate hainele din șifonierul care scârțâie la orice redeschidere. Și ne iluzionăm că asta e singura noastră nesiguranță: vremea oscilantă.

Nu ne mai dor oasele de la temperaturile care cresc, scad, nu ne mai doare sentimentul că nu avem destui medici la care să mergem, ca să ne facă bine, atunci când norocul uită să ne atingă, pentru că mai toți tinerii cu talent în medicină au plecat să lucreze în țări care, măcar pe hârtie, sunt mai civilizate.

Nu ne mai dor nici scumpirile de la raft, care apar ca vestitele ciupercuțe după ploaie: de la o zi la alta, totul e mai scump, totul e mai greu de atins cu mâna, în deplină libertate.

Și, totuși, să consemnăm și veștile bune. Cu spitalele stăm prost, se știe, cu mici excepții, apărute în urma efortului unor oameni cu adevărat excepționali. Cu afacerile de cartier, însă, stăm bine. Mii de mici cafenele în București, care aduc câștig unor afaceriști care au știut, se pare, ce să facă cu banii. La fel au știut și oamenii care au deschis, acum vreo doi ani, un spital pentru animale. Da, da, un spital care funcționează non-stop în București, inclusiv pentru urgențe, unde animalele de companie fac radiografii, analize de sânge, orice e nevoie pentru a se afla, la timp, care e afecțiunea de care suferă și cum se poate combina un tratament eficient. Totul, contracost, desigur.

În rest? Nimic nou pe aici. Toate au rămas la fel ca săptămâna cealaltă. Au mai trecut niște târguri de carte prin viețile noastre, ne-am mai întâlnit cu sute de oameni care, dacă nu au douăzeci de lei pentru un volum de versuri, au încă destule lacrimi în ochi pentru a-și privi trecutul și amintirile în oglinzile lumii. Pariurile pe cultură tot nu sunt la modă, iar campania electorală care bate la ușă pare că va atrage, cum ne-am obișnuit, toate reflectoarele și camerele de filmat. După vot – prăpădul!

Dar să nu ne indispunem chiar de luni dimineață! Să ne întoarcem la vremea schimbătoare, la problemele mici, la vântul care adie diferit în fiecare după-amiază și care ne aduce, dacă avem noroc, viroze ușoare, cu care ne putem continua traseul de fiecare zi.

Să ne prefacem că e totul bine, că va fi și mai bine de mâine încolo și că nimeni nu ne minte și nu ne otrăvește, prin simpla indiferență, în orice demers pe care îndrăznim să ni-l asumăm. Privirea înainte, așadar! Cu ochii strâns închiși, evident.

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?