UPDATE | Oficial. Adrian Kreiner a fost stâlcit în bătaie și asfixiat în covor. „Creierul” operațiunii este Zuleam. Concluziile legiștilor
Asupra omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost exercitate ”multiple acte de violenţă” şi este posibil să fi fost sufocat cu un covor, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. Victima a fost găsită de poliţişti în stare gravă, cu pulsul foarte mic, fiind resuscitată de poliţişti, până la sosirea echipajelor medicale. Decesul, au stabilit legiştii, a fost cauzat de coma consecutivă unei encefalopatii hipoxice.
UPDATE: „Creierul” asasinatului lui Kreiner a fost Cosmin Costinel Zuleam, spun surse judiciare pentru Gândul. Conform acelorași surse, el este cel a planificat operațiunea, cu ajutorul iubitei lui. Iubita lui Zuleam este cea care a închiriat apartamentul din care a fost supraveghetă casa lui Kreiner. Despre ea se presupune că este fugită și se ascunde împreună cu Zuleam. Deocamdată, cei doi sunt de negăsit, dar localizarea acestora este iminentă.
Alarmată de zgomotul produs la parter, Vanessa Kreiner, fiica victimei, care se afla într-un dormitor la etajul 1 al imobilului, a ieşit să vadă ce se întâmplă, observând la parterul locuinţei pe unul dintre autori care avea o cagulă pe cap, totodată fiind observată şi ea de către atacator. Apoi, fiica lui Kreiner s-a încuiat într-un dressing din dormitor şi a sunat la 112.
Filmul crimei și jafului
”Persoana vătămată (Vanessa, fiica lui Kreiner) s-a întors în dormitor şi a încuiat uşa, s-a înarmat cu un briceag şi s-a ascuns în dressing de unde a sunat la 112. Doi dintre cei trei autori au urcat la etaj şi au rupt uşa dormitorului după care au pătruns în dressing, persoana vătămată declarând că «m-au lovit peste mână şi astfel mi-au căzut telefonul şi briceagul»”, se mai arată în rechizitoriu.
Fiica victimei le-a mai declarat procurorilor că ”bărbatul mai înalt stătea în partea stângă a dressingului şi nu spunea nimic, însă cel mai mic de statură, care avea ochii căprui spre verde, s-a apropiat de mine, m-a întrebat agresiv pe limba engleză unde sunt banii, iar când i-am spus că nu ştiu, m-a împins cu picioarele şi a început să mă lovească, m-a ridicat de la pământ, m-a ameninţat cu arma la tâmplă, întrebându-mă încontinuu unde sunt banii. I-am răspuns că nu ştiu dar pot să-i dau banii mei din geantă.”
După ce le-a dat atacatorilor banii pe care îi avea în portofel (40 euro şi aproximativ 100 de lei), Vannessa a fost ameninţată din nou cu pistolul de către unul din atacatori care l-a încărcat şi i l-a pus la cap întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii. În acest timp, celălalt atacator, observând în interiorul dressing-ului mai multe ceasuri de valoare ce se aflau la vedere, le-a luat şi le-a introdus într-o geantă, scotocind şi prin sertarele din dormitor. Înainte de a pleca la parterul locuinţei, atacatorul înarmat i-a spus persoanei vătămate (Vanessa) că îl va omori pe tatăl său şi a părăsit camera ducându-se la parter, se mai arată în documentul citat.
Raportul legiștilor
Din fişa de constatări preliminare nr. 3186/A lagr/62 din 06.11.2023 rezultă că numitul Kreiner Adrian “a prezentat multiple echimoze şi hematoame la nivel cranian, toraco-abdominal şi la nivelul antebraţului drept, excoriaţii şi zone excoriate la nivel cervical şi la nivelul membrelor, precum şi fracturi costale”.
Leziunile traumatice s-au putut produce la data de 06 noiembrie 2023 prin lovire repetată cu corpuri dure, prin zgâriere cu unghiile la nivel cervical, prin cădere pe un plan dur neregulat, precum şi prin mecanism de contenţie la nivelul membrelor. Din documentele medicale reiese că prezintă şi edem cerebral difuz, cu status neurologic sever alterat, în cadrul unei encefalopatii hipoxice, determinată de un stop cardio-respirator resuscitat şi, posibil de o asfixie mecanică atipică, se mai arată în Fişa de constatare.
”Urmare a leziunilor traumatice suferite, în data de 07.11.2023, persoana vătămată Kreiner Adrian a decedat în timp ce se afla internat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Din fişa de constatări preliminare nr. 3203/A3/344 din 08 noiembrie 2023 rezultă că «moartea numitului Kreiner Adrian a fost violentă»”, arată procurorii.
Fișa decesului
Medicii legişti au precizat că moartea ”s-a datorat comei consecutive unei encefalopatii hipoxice survenită în urma unui stop cardio respirator resuscitat, cel mai probabil urmare a unei asfixii mecanice prin lipsă de aport de oxigen, la o persoană cu un traumatism toraco-abdominal…”.
Cine i-a găzduit pe asasini și cum au ieșit din România
Procurorii mai arată că, în 6 noiembrie, în jurul prânzului, cei trei suspecţi care fuseseră în Sibiu au sosit la locuinţa suspectului din judeţul Timiş.
”În dormitorul locuinţei, suspecţii (Marian Minae, Laurențiu Ghiță și Cosmin Costinel Zuleam) au examinat un număr de 16 ceasuri încercând să le evalueze din informaţii căutate pe internet. Următoarea zi, în data de 07 noiembrie 2023, în jurul serii, în timp ce suspecţii se aflau la un restaurant, unul din suspecți a fost sunat de către o persoană care i-a transmis că victima jafului din Sibiu a decedat, luând hotărârea să părăsească ţara, rugându-l în acest sens pe suspectul ––– să îl transporte în Budapesta, acesta din urmă fiind de acord. Astfel, suspectul –– a fost scos din ţară de către suspectul –– pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac….”, arată procurorii în rechizitoriu.
Astfel, procurorii au stabilit că suspectul ”a săvârşit infracţiunea de favorizarea infractorului”, infracţiunea fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Marian Minae, Laurențiu Ghiță au fost prinşi de poliţişti – unul în Irlanda de Nord, altul în Scoţia de Poliția Britanică. Cosmin Costinel Zuleam este în continuare vânat.
Citiți și: