FOTO: Accident cumplit pe „Drumul morții”. Încă un om și-a pierdut viața pe E85 după coliziunea dintre un autoturism și o cisternă
Accident cumplit în județul Ialomița. Un autoturism și o cisternă au fost implicate într-o coliziune violentă pe E85, numit și „drumul morții”, din cauza numeroaselor accidente mortale petrecute pe acest tronson.
Impactul a proiectat ambele vehicule în afara șoselei, iar partea din față a autoturismului a ajuns sub cisternă. Un om a murit pe loc. La locul accidentului a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Accidentul rutier s-a produs astăzi, pe E 85, în localitatea Ciocârlia. În urma impactului dintre autoturism și o cisternă fără încărcătură, ambele vehicule au ajuns într-un lan de porumb din apropierea șoselei. Coliziunea a fost devastatoare. Doi bărbați au fost răniți, iar unul a decedat la fața locului.
Un om a murit și altul a ajuns la spital
„La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD.
În urma coliziunii au rezultat două victime, una încarcerată, care din nefericire, la sosirea forțelor de intervenție prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar cea de-a doua persoană, conștientă, cooperantă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acesteia la unitatea spitalicească”, a transmis ISU Ialomița.
Vă recomandăm să citiți și: