Omul de afaceri Elan Schwartzenberg în Q Magazine: „Israelul însângerat. Cine a greșit, de ce acum și ce urmează?”

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg face o analiză aprofundată a modului în care s-a declanșat și a evoluat războiul din Israel, formulând o întrebare care a circulat în toată presa internațională: „Cum a fost posibil?”.

Iată analiza semnată de omul de afaceri în revista Q Magazine:

„Cum a fost posibil? Este încă întrebarea care stăruie printre noi, chiar la multe săptămâni după ce a avut loc masacrul din 7 octombrie. Câteva posibile răspunsuri, de aici, din Israel, pentru Q Magazine.

PETRECEM MAI MULT TIMP CU MOBILUL ÎN MÂNĂ DECÂT CU ARMA DIN DOTARE

Acum trei ani, sunt invitat la nunta fetei unui prieten bun, general de armată. Vecinul de masă este Generalul Ytzhack Brick. Bem ceva, socializăm, mă întreabă de unde-l cunosc pe socrul mic, povestesc că, de câteva ori pe an, în cadrul serviciului militar, ca rezervist voluntar, mergem împreună în inspecții inopinate la diverse baze militare pentru a constata starea de pregătire etc. Din acel moment Gen Brick a vorbit cam o oră fără oprire.

Aflu, cu stupoare, că din punctul lui de vedere (după ce personal a inspectat multiple unități militare) armata nu e pregătită pentru un atac terestru surpriză, care poate surveni din partea Hamas în orice moment, că suntem delăsători și mult prea încrezători în tehnologie, că am devenit mult prea aroganți și că petrecem mai mult timp cu mobilul în mână decât cu arma din dotare.

Generalul mai povestește și cum a scris un raport stufos despre toate hibele identificate, dar din păcate toată conducerea armatei, inclusiv ministrul Apărării, l-au luat în derizoriu, argumentând că e depășit, defazat, și nu înțelege cum funcționează o armată modernă.

Ascult fascinat, omul părând extrem de cunoscător și la obiect, dar, deși aud ce spune un general, intervine reflexul de militar care are încredere oarbă și absolută în ierarhia armatei, concluzionând că dacă ministrul Apărării, Șeful Statului Major și restul generalilor au citit și au fost amuzați, atunci e limpede că interlocutorul meu bate câmpii.
Astăzi, Gen Brick a fost reactivat de urgență pentru a consilia în actuala criză…

CINE A GREȘIT

Istoric, popoarele foloseau, oriunde era posibil, un obstacol natural (un râu sau un lanț muntos) pentru a stabili hotarul. Doctrina militară definește trei elemente necesare protecției unei granițe: un gard, elemente de observație (umane și/sau componente digitale/electronice), plus o forță rapidă de intervenție în caz de nevoie.

Sâmbătă, 7 octombrie, gardul dintre Israel și Gaza a fost dărâmat cu un buldozer, ironia fiind că majoritatea teroriștilor au intrat direct pe poarta principală de acces dinspre Gaza, care, la ora 6:28 era păzită de doi soldați, ambii cu o minimă pregătire de luptă.

Din cele 4 Zepelin care monitorizează cei aproape 100 de km de gard, 3 se aflau în reparații la sol. Mitralierele fixe pe afet de tip robot automat au fost neutralizate de sus cu drone mici și ieftine, purtătoare de explozibil, sau cu grenade aruncate manual de teroriștii veniți cu opt deltaplane.

Având protecție 360 de grade, inclusiv în partea inferioară dinspre sol, proiectantul nu a prevăzut un banal acoperiș de oțel în partea superioară. Centrul militar de comandă și de control, poziționat la 100 de metri de gard, avea la poartă un singur soldat, o fată de 19 ani, care a fost împușcată în primul moment al dimineții.

Odată intrați în bază, teroriștii au folosit explozibili puternici pentru a neutraliza instant capacitățile de alertă și transmisiuni, inclusiv serverele bazei respective, către restul armatei.

De facto, toată granița era „păzită” de câteva zeci de soldați care dormeau la propriu la acea oră matinală. De pază, la posturi, erau mai puțin de zece soldați împrăștiați la distanțe suficient de mari unii de alții.
Rosh HaShana, Yom Kipur, Sukot, cam tot septembrie a fost o lună de sărbători, culminând cu Simchat Tora, care, pe 7 Octombrie, a fost și în zi de Shabat – tot Israelul, inclusiv armata, era în letargie totală, foarte similar cum e România în zorii zilei de 1 ianuarie.
Evreii religioși și cei cvasi-religioși au televizoarele, radiourile și telefoanele închise de Shabat și oricum majoritatea populației avea mobilele pe silențios la 6:30, dimineața, în zi de sărbătoare. Deci, inclusiv comunicațiile „civile” erau inexistente.

În subconștientul colectiv, gardul, cu toate dotările aferente, era un obstacol inexpugnabil. Există multiple exemple relevante în istorie, cum ar fi „Linia Maginot” făcută de Franța în al Doilea Război Mondial, care, fiind greu de trecut, a fost ocolită prin Nord de armata germană.
În plus, 2022, și 2023 în special, au fost cei mai calmi și liniștiți ani în relația Gaza – Israel. Shabak (SRI) și AMAN (informațiile militare) au informat în cor guvernul și decidenții politici că Hamas nu caută și nu dorește niciun conflict din varii motive. Armata israeliană, la rândul ei, a preluat această stare de spirit. Drept care, toți cei enumerați s-au orientat pe West Bank, acolo unde era permanent săptămâna și atentatul, plus micile fricțiuni/șicane pe granița de Nord cu Hezbolahul din Liban, o forță superioară și mult mai letală ca dotări militare și număr de combatanți experimentați comparativ cu Hamas.
În paralel, calm, la pas, și în văzul tuturor, Europa, SUA, ONU și în special Qatar trimiteau munți de bani pentru ajutoare în Gaza care, în mod tradițional, ajungeau în marea lor majoritate în buzunarele conducerii Hamas, restul la înarmarea și salariile celor 35.000 de teroriști ai organizației, iar mărunțișul rămânea populației civile.

Din Sinai (Egipt), prin tuneluri clandestine, primeau armament trimis de Iran, iar la 500 de metri de gard, în văzul tuturor, Hamas desfășura antrenamente de toate tipurile posibile, inclusiv simulări de atac și luări de ostatici. Ziua, nu noaptea ca hoții!

Toată lumea a fost convinsă că aceste antrenamente sunt modul celor din Hamas de a le demonstra sponsorilor din Iran și Qatar cum sunt cheltuiți banii lor, păstrându-și militanții în formă pentru o eventuală confruntare cu inamicul sionist. Această confruntare însă se prefigura drept ceva foarte vag și nedefinit în timp și spațiu, inclusiv pentru majoritatea teroriștilor. Cei din Gaza mai trăgeau niște rachete odată la 2-3 ani. Israelul oprea majoritatea acestora cu Iron Dome. Nimic grav, datorită acestui scut antirachetă fenomenal. Inclusiv teroriștii care se antrenau nu au știut până în ultimul moment că urmează acest atac. Mohamed Deif, Yahia Sinwar și un număr foarte mic de criminali din cercul lui de apropiați, au fost singurii care cunoșteau ce urma să se întâmple.

Inclusiv teroriștii care se antrenau nu au știut până în ultimul moment că urmează acest atac.

HAMAS E ISIS

În dimineața fatidică, 100 de teroriști – primii care au atacat și au pătruns dincolo de gard, au intrat în teritoriile israelienie, urmați de valul doi, format din alți 1500 de teroriști.

Toți au primit hărți și informații detaliate în scris doar în dimineața respectivă. Majoritatea erau informații adunate în ani de zile de miile de muncitori palestinieni zilieri care veneau la muncă din Gaza, însemnând detalii despre fiecare sat, kibutz, seră, fermă de animale, puncte civile de pază, baze militare, rutina patrulelor mobile, totul fiind descris în cele mai mici detalii, pozat și documentat.

Instrucțiunile au fost clare: omorârea oricărui civil, indiferent de vârstă sau sex, torturați, violați, incendiați. La final, li s-a cerut să aducă și prizonieri. Totul a fost pus în practică, rezultând 1400 de morți (1100 civili și 300 soldați), 229 ostatici și peste 5000 de răniți.
Nu degeaba, văzând ororile petrecute, experți din diverse servicii și armate – oameni cu experiență pe multiple fronturi – au ajuns să spună că „teroriștii ISIS erau mici copii pe lângă Hamas”.
Greșeala fundamentală făcută de partea israeliană a fost subestimarea totală a adversarului și interpretarea total eronată – fix invers – a intențiilor acestuia.

În concepția israeliană, cât timp conducerea Hamas putea fura din belșug din banii trimiși pentru ajutoare și rămânea ceva și pentru menținerea populației pe linia de plutire – toată lumea era fericită.

Erau și teorii potrivit cărora „pe stomacul plin oamenii nu caută scandal” și „bogații vor liniște, nu război” etc. Scenaristul, producătorul și unul dintre actorii principali ai serialului Fauda, deși avea o vastă experiență din anii tinereții petrecuți ca ofițer specializat în lumea arabă, dublată de o imaginație creativă specifică unui regizor/scenarist, a respins vehement ideea cuiva din staff-ul regizoral (pentru următorul sezon), care creiona un scenariu similar evenimentelor din 7 octombrie, spunând că este ireal și prea „tras de păr”. Viața însă bate filmul!

În Gaza, apa și energia electrică veneau din Israel, la fel ca asistență medicală în spitalele israeliene pentru cazuri speciale. Plus multe altele. Gratuit sau aproape gratuit. Totul pentru liniște și pace.

Să adăugăm aici și convingerea fermă (până acum trei săptămâni) că nimeni nu este atât de nebun sau sinucigaș pentru a încerca un atac frontal contra Israelului”.

Citiți continuarea în QMagazine.

Sursa: Q Magazine