Prima pagină » Actualitate » Gheorghe Văsâi iese din ÎNCHISOARE. Omul de afaceri este unul dintre condamnații din Dosarul „PUBLITRANS”

Gheorghe Văsâi iese din ÎNCHISOARE. Omul de afaceri este unul dintre condamnații din Dosarul „PUBLITRANS”

Gheorghe Văsâi iese din ÎNCHISOARE. Omul de afaceri este unul dintre condamnații din Dosarul

Dosarul Publitrans a trimis după gratii patru persoane implicate: primarul de la acea vreme, Tudor Pendiuc, Constantin Scarlat (patronul SC CNCD SA) și Gheorghe Văsîi (patronul SC Girexim Universal SA), omul de afaceri Valentin Vișoiu (achitat defintiv), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Primul care a reușit să iasă din închisoare este Gheorghe Văsîi. Omul de afaceri va fi pus în libertate, în urma deciziei de miercuri a instanței din Argeș, care a admis cererea lui de eliberare condiționată. 

Instanța din Argeș i-a dat câștig de cauză omului de afaceri Gheorghe Văsâi, condamnat în Dosarul ”Publitrans”.

”În temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă ÎCCJ-Direcţia Naţională Anticorupție-Serviciul Teritorial Piteşti, intimat fiind Văsîi Gheorghe …, în prezent deținut la Penitenciarul Mioveni, împotriva sentinţei penale nr. 1316/29.07.2024 pronunţate de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13145/280/2024. În temeiul art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului”, se arată în minuta deciziei de miercuri a Tribunalului Argeș.

Decizia este definitivă, astfel că Gheorghe Văsîi va putea pleca din Penitenciarul Mioveni când va ajunge la unitatea de detenție hotărârea instanței.

În același dosar, fostul primar Tudor Pendiuc a rămas în spatele gratiilor, după ce i-a fost respinsă cererea de eliberare condiționată, în urmă cu o lună. Acesta poate reveni, peste 6 luni, cu cererea.

Condamnările din Dosarul ”Publitrans”

Condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu Tudor Pendiuc este deținut la Penitenciarul Mioveni din data de 5 mai 2023, unde execută pedeapsa de 4 ani de închisoare în Dosarul ”Publitrans”, în care a fost găsit vinovat pentru abuz în serviciu, în timp ce pentru infracţiunea de luare de mită a intervenit prescripția.

Fostul edil al Piteștiului a fost trimis în judecată în legătură cu achiziția ilegală a 80 de autobuze în valoare de 6,3 milioane de euro, edilul primind de la reprezentanții firmei căreia i-a fost atribuit contractul un apartament de 130.000 de euro pentru fiica sa, Ema Pendiuc.

Alături de Tudor Pendiuc au mai fost condamnați definitiv, la câte 4 ani de închisoare, Constantin Scarlat (patronul SC CNCD SA) și Gheorghe Văsîi (patronul SC Girexim Universal SA), ambii pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Alți 9 inculpați din dosar au scăpat fie prin achitare, fie prin intervenția prescripţiei. Printre ei s-a numărat și afaceristul Valentin Vișoiu, omul despre care procurorii afirmă că i-ar fi dat mită lui Tudor Pendiuc.


CITEȘTE ȘI:

DOSARUL Publitrans. Fostul primar al Piteștiului rămâne în închisoare. Hotărârea de eliberare condiționată din prima instanță, desființată

Omul de afaceri Valentin Vișoiu, achitat DEFINITIV de Curtea de Apel București în dosarul ”PUBLITRANS

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

Citește și