Prima pagină » Actualitate » ONU atrage atenția asupra situației azilelor din România și își exprimă profunda îngrijorare în cadrul unui raport

ONU atrage atenția asupra situației azilelor din România și își exprimă profunda îngrijorare în cadrul unui raport

ONU atrage atenția asupra situației azilelor din România și își exprimă profunda îngrijorare în cadrul unui raport

Comitetul ONU împotriva torturii se declară îngrijorat de situaţia din azilele din România în cadrul unui raport publicat vineri cu privire la acuzaţiile de tortură, rele tratamente, supraaglomerare, lipsă de personal calificat şi specializat şi condiţii materiale precare atât în instituţiile de psihiatrie, cât şi în unităţile de îngrijire socială din România.

Comitetul ONU împotriva torturii a publicat vineri concluziile sale cu privire la Noua Zeelandă, România, Spania şi Elveţia, după ce a analizat situația din aceste state semnatare. În cazul României, la capitolul instituţiilor psihiatrice şi de îngrijire socială, Comitetul s-a declarat profund îngrijorat de impunerea unor cerinţe administrative care au împiedicat în mod efectiv organizaţiile neguvernamentale să monitorizeze serviciile de psihiatrie.

 

Cerințele adresate de ONU, României:

României i se solicită următoarele modificări în ceea ce privește situația din azile:

”(a) Să efectueze investigaţii prompte, imparţiale, aprofundate şi eficiente cu privire la toate acuzaţiile de tortură şi rele tratamente în instituţiile psihiatrice şi în centrele de asistenţă socială şi să se asigure că persoanele suspectate de comiterea unor astfel de acte sunt suspendate imediat din funcţiile lor pe toată perioada anchetei, garantând totodată respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie;

(b) să urmărească în justiţie persoanele suspectate de a fi comis acte de tortură sau rele tratamente în temeiul articolelor 282, respectiv 281 din Codul penal şi, în cazul în care sunt găsite vinovate, să se asigure că acestea primesc pedepse proporţionale cu gravitatea faptelor lor şi că victimele beneficiază de reparaţii şi reabilitare corespunzătoare în timp util;

(c) Să ia măsuri imediate pentru a îmbunătăţi condiţiile materiale şi a reduce supraaglomerarea în instituţiile psihiatrice şi în unităţile de asistenţă socială şi să intensifice acţiunile de sprijinire a dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi şi boli mintale, inclusiv prin investiţii în servicii alternative şi comunitare, în colaborare cu partenerii relevanţi;

(d) să asigure alocarea de resurse financiare şi umane adecvate pentru instituţiile psihiatrice şi unităţile de îngrijire socială, inclusiv prin furnizarea de personal specializat în furnizarea de îngrijire pentru astfel de pacienţi şi rezidenţi, împreună cu cursuri de formare adaptate, periodice şi continue, pentru a asigura cele mai înalte niveluri de îngrijire;

(e) să se asigure că sunt puse în aplicare suficiente garanţii juridice şi procedurale pentru pacienţii din instituţiile psihiatrice şi unităţile de îngrijire socială, atât în drept, cât şi în practică, şi că acestea sunt însoţite de o revizuire judiciară periodică şi de căi de atac eficiente împotriva instituţionalizării involuntare de jure şi de facto;

(f) Să se asigure nu numai că organismele naţionale înfiinţate cu mandate de monitorizare a instituţiilor psihiatrice şi a unităţilor de îngrijire socială, cum ar fi Mecanismul naţional de prevenire şi Consiliul naţional de monitorizare, sunt în măsură să îşi îndeplinească efectiv mandatele, fără obstacole nejustificate, ci şi că organizaţiilor neguvernamentale li se permite şi li se conferă competenţe în acest sens, inclusiv prin eliminarea barierelor administrative inutile care le împiedică să îşi desfăşoare activitatea legitimă şi importantă.

 

Închisorile, instituţiile psihiatrice şi centrele de îngrijire socială din România, în atenţia ONU

Reprezentanții Comitetul ONU şi-au exprimat îngrijorarea și cu privire la supraaglomerarea continuă din închisori din instituţiile psihiatrice şi centrele de îngrijire socială, precum şi asupra condiţiilor precare în care sunt ținuți deţinuţii, pacienţii şi rezidenţii.

În ceea ce priveşte rapoartele privind tortura şi relele tratamente aplicate de către poliţiştii de frontieră, inclusiv în contextul respingerii migranţilor care caută protecţie la frontierele sale, Comitetul a solicitat României să investigheze toate aceste acuzaţii şi să îi urmărească penal pe făptuitori.

Un alt motiv de îngrijorare al Comitetului ONU a fost legat de dispoziţiile legislative care permit ca familiile cu copii şi alţi migranţi aflaţi în situaţii vulnerabile, cum ar fi victimele torturii, să fie plasaţi în detenţie pentru imigranţi. Comitetul a recomandat României să se abţină de la reţinerea acestor grupuri vulnerabile şi să îşi revizuiască legislaţia privind imigraţia.

Citește și