ONU: Gaza are nevoie de miliarde de dolari ajutor pentru a compensa anii de restricţii. Consecințele actualei crize sunt imposibil de definit
Gaza are nevoie de miliarde de dolari ajutor economic internaţional pentru a compensa anii de restricţii care i-au sufocat economia şi i-au împiedicat dezvoltarea, a anunțat, miercuri, Organismul comercial al ONU.
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a arătat, în raportul pe anul 2022 privind economia palestiniană, condiţiile economice deplorabile din Gaza, chiar înainte de atacurile israeliene asupra enclavei, ca represalii la atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie din sudul Israelului.
„Donatorii şi comunitatea internaţională trebuie să ofere un ajutor economic semnificativ pentru a repara daunele extinse pe care le-a suferit Gaza în urma restricţiilor, a blocajelor prelungite şi a operaţiunilor militare frecvente, care au înăbuşit economia şi au decimat infrastructura”, se arată în raportul citat de Reuters.
„Deşi ajutorul donatorilor este important pentru a ajuta populaţia din Gaza, el nu ar trebui privit ca un substitut pentru încetarea restricţiilor şi a blocajelor şi pentru a cere Israelului şi tuturor părţilor să îşi asume responsabilităţile conform dreptului internaţional”, se mai arată în raportul UNCTAD, conform Agerpres.
În acest context, Richard Kozul-Wright, directorul diviziei UNCTAD pentru globalizare şi strategii de dezvoltare, a subliniat: „Consecinţele economice ale actualei crize umanitare din Gaza sunt imposibil de definit”.
„Ceea ce documentează raportul sunt provocările economice profunde cu care se confruntă o populaţie aflată sub ocupaţie, care, în cazul Fâşiei Gaza, sunt agravate de o blocadă economică începută în 2007, precum şi de operaţiuni militare frecvente”, a mai spus el.
Publicarea acestui raport survine în plin război între Israel şi Hamas, declanşat de atacul mişcării islamiste în sudul Israelului pe 7 octombrie.
Miercuri, Hamas a afirmat că cel puţin 6.546 de persoane, majoritatea civili, între care 2.704 copii, au fost ucise în Fâşia Gaza în bombardamentele israeliene lansate ca represalii.
(Citește cele mai noi informații legate de războiul din Israel LIVE pe Gândul.ro)
Vă recomandăm să citiți și: