OPERAȚIUNEA „Ciolacu salvează economia”, destructurată. Cine se află în spatele campaniei de vandalizare cu stencil-uri/ PSD a depus plângere
De la „Cîțu salvează economia” s-a ajuns în anul de grație 2024 la „Ciolacu salvează economia.” Așa că, Bucureștiul s-a umplut de stencil-uri cu acest mesaj. Marți seara, în Sectorul 1 al Capitalei au fost surprise două persoane care aplicau pe pereți fix mesajul în cauză.
Persoana care a surprins incidentul a chemat poliția, astfel că autorii faptei de vandalizare au fost legitimați de polițiștii de la Secția 4 și li s-a verificat portbagajul mașinii. PSD a depus și plângere pentru vandalism împotriva celor doi membri AUR.
În portbagaj au fost găsite mai multe pliante cu „Linia verde”, care este o campanie desfășurată și promovată de AUR.
Potrivit art. 253 din Codul Penall, „(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
„(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”
CITEȘTE ȘI