Operațiunea JUPITER, 36 de acțiuni operative, 32 de percheziții și 51 de mandate de aducere: „Activitățile infracționale nu vor fi tolerate”

Publicat: 24 10. 2024, 11:33
Actualizat: 24 10. 2024, 11:35

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) continuă lupta împotriva criminalității. În acest sens, autoritățile judiciare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în colaborare strânsă cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), intensifică acțiunile pentru combaterea infracțiunilor.

„Justiția va fi aplicată cu rigurozitate”

„Operațiunea JUPITER subliniază angajamentul ferm al autorităților române în combaterea infracționalității printr-o colaborare strânsă între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.

Prin această operațiune, autoritățile judiciare demonstrează că sunt pregătite să lupte împotriva celor care aleg să încalce legea, subliniind importanța unei acțiuni prompte și bine coordonate. Este un mesaj clar că activitățile infracționale nu vor fi tolerate, iar justiția va fi aplicată cu rigurozitate.

Operațiunea JUPITER reprezintă, astfel, un pas important în consolidarea statului de drept, în protejarea intereselor economice ale statului și un angajament al autorităților judiciare de a proteja siguranța cetățenilor și de a asigura angajarea răspunderii penale în cazul celor încalcă legea”, se arată în precizările transmise.

Astfel, la data de 24 octombrie 2024, în cadrul unei operațiuni masive coordonate de PICCJ și IGPR, se desfășoară 36 de acțiuni operative. Sunt efectuate 232 de percheziții, și sunt emise 51 de mandate de aducere în diverse orașe din țară.

Care sunt infracțiunile vizate de anchetatori

Autoritățile se concentrează pe domeniul contrafacerilor, al infracțiunilor de mediu precum și al fraudelor informatice.

Sunt vizate și infracțiunile de înșelăciune, proxenetism și tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În plus, acțiunile includ și infracțiuni de obținere ilegală de fonduri.

  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Timiș, pun în executare 23 de mandate de percheziție (Timiș-19, Caraș-Severin-2, Hunedoara-1, București-1) în 8 dosare penale, privind infracțiuni prevăzute de art. 6^1 din Legea 241/2005, reținându-se că mai multe societăți comerciale au reținut și nu au achitat în termenul de cel mult 60 de zile de la scadență obligații fiscale cu reținere la sursă, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 8.345.256 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Prahova, pun în executare 17 mandate de percheziție (Prahova – 14, București – 1, Ilfov – 1, Brașov – 1) și 7 mandate de aducere în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de 7.194.337 lei.

„Un circuit infracțional cu scopul de a înregistra în contabilitate cheltuieli fictive”

„S-a reținut că, în perioada decembrie 2020- ianuarie 2023 și ianuarie- iulie 2024, între conturile a 7 persoane fizice și 5 persoane juridice, s-au derulat multiple tranzacții de tip circuit, cu suspiciuni privind caracterul real al acestora și raționamentul economic, în scopul de a ascunde sau disimula adevărata natură, proveniența, situarea, dispoziția, circulația sau proprietatea bunurilor, cunoscând că sumele de bani proveneau din săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății în scopuri contrare intereselor acesteia sau în folos propriu ori pentru a favoriza alte societăți.

Persoanele implicate, în nume propriu sau prin intermediul societăților comerciale controlate, au creat un circuit infracțional cu scopul de a înregistra în contabilitate cheltuieli fictive sau de a omite înregistrarea veniturilor încasate, urmate de transferuri succesive ale sumelor provenite din activitatea infracțională, prin tranzacții de tip circuit, pentru a ascunde sau disimula natura și proveniența acestora.

Prejudiciul preliminar este estimat la 7.194.337 lei, compus din 5.778.170 lei pentru infracțiunea de evaziune fiscală și 1.416.166,51 lei pentru spălarea banilor”, susțin anchetatorii.

  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pun în executare 4 mandate de percheziție și 2 mandate de aducere într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală și contrafacere. În perioada 2022-2023, două persoane au comercializat online produse de parfumerie contrafăcute, obținând încasări de aproximativ 4.200.000 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pun în executare 6 mandate de percheziție în județul Bihor, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală. În acest caz, se reține că, în perioada 2018-2024, mai multe societăți comerciale, toate reprezentate de același administrator, au obținut venituri din prestări de servicii în domeniul construcțiilor și amenajării terenurilor de sport, în baza unor contracte de execuție lucrări încheiate cu diferite unități administrativ-teritoriale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 3.500.000 RON.

Într-o altă cauză, se reține că, în perioada 2019-2024, administratorul unei societăți comerciale a înregistrat în evidențele contabile documente de achiziție fictive (facturi și bonuri fiscale), fără justificare economică sau comercială, simulând achiziții de carburanți auto în valoare de aproximativ 1.150.000 RON. Scopul acestei manevre a fost diminuarea bazei impozabile și sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate statului, cauzând un prejudiciu de 350.000 RON.

  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Cluj, pun în executare 12 mandate de percheziție (Cluj – 6, Bistrița-Năsăud – 4, Maramureș – 1, Satu-Mare – 1) și 9 mandate de aducere în dosarul penal pentru infracțiuni de obținere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un prejudiciu de 1.600.000 lei.

S-a reținut că mai multe societăți comerciale au fost implicate în crearea unui circuit comercial suspect de a fi fictiv, constând în realizarea unor achiziții și livrări de bunuri în scopul obținerii unor finanțări nerambursabile prin programul START UP 2018. În perioada 2018-2022, reprezentanții legali ai 14 societăți comerciale au înscris firmele în acest program și au solicitat fonduri guvernamentale nerambursabile. Opt dintre aceste societăți au obținut astfel de fonduri, însă ulterior, în urma verificărilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală, s-au conturat suspiciuni privind realitatea tranzacțiilor care au stat la baza obținerii fondurilor.

  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, împreună cu ofițerii SICE Caraș-Severin, pune în executare 3 mandate de percheziție (Mehedinți – 1, București – 2) într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală legate de comerțul cu cărbune, cauzând un prejudiciu de 2.345.000 lei.

De asemenea, sunt puse în executare 4 mandate de percheziție (Caraș-Severin – 2, Hunedoara – 2) într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani. În acest dosar se reține că administratorul unei societăți comerciale nu a evidențiat în totalitate veniturile obținute din vânzarea mărfurilor produse și a falsificat rapoarte de producție. Deși societatea a înregistrat o pierdere fiscală de 1.519.000 lei în perioada 2019-2023, aceasta a fost creditată de asociat cu peste 5 milioane lei.

  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, împreună cu ofițerii SICE Sibiu, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Sibiu) și 2 mandate de aducere privind infracțiuni de delapidare cu prejudiciul de 914.535 lei.
  • Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Suceava, pun în executare 19 mandate de percheziție în 4 dosare penale, privind infracțiuni de contrafacere și evaziune fiscală, ambele înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și infracțiuni de contrabandă înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

În fapt, într-una dintre cauze se reține că, la data de 14.05.2024, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), în urma unui control efectuat la o întreprindere individuală din incinta Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava, au constatat că faptuitorul, în calitate de administrator, oferea spre comercializare produse de curățenie mărcile Fairy și Ariel, fără a deține certificate de conformitate pentru aceste produse.

În altă cauză, se reține că, la aceeași dată, faptuitorul oferea spre comercializare, în același complex, detergenți lichizi inscripționați cu mărcile Ariel, Dash și Lenor, fără certificate de conformitate, existând suspiciunea că produsele erau contrafăcute.

În dosarul de evaziune fiscală, se reține că, în perioada 01.01.2023 – 30.09.2023, o societate comercială a efectuat livrări fictive în valoare totală de 1.466.552 lei către alte două societăți comerciale.

În dosarul de contrabandă, se reține că, în urma cercetărilor desfășurate în perioada aprilie-octombrie 2024, pe baza informațiilor colectate prin mandatele de supraveghere tehnică, s-a constatat că în municipiul Suceava și localitățile limitrofe, mai multe persoane sunt implicate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, în formă asimilată, și deținerea, în afara antrepozitului fiscal, a alcoolului nemarcat, peste limita legală, cu scopul de a fi revândut pe piața neagră prin intermediul chioșcurilor din Complexul Comercial „Bazar” Suceava și prin intermediul magazinelor mixte rurale pe care acestea le dețin.

Pentru continuarea cercetărilor, se desfășoară acțiuni de identificare și contracarare a activității infracționale a furnizorilor și vânzătorilor de alcool și țigări nemarcate sau de contrabandă, cu scopul de a recupera prejudiciul adus bugetului de stat.

  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Argeș, pun în executare 20 de mandate de percheziție (Argeș – 17, Dâmbovița – 2, Prahova – 1) și 4 mandate de aducere în 6 dosare penale, privind infracțiuni prevăzute de Legea minelor, Codul fiscal, contrabandă, exercitarea fără drept a unei profesii și înșelăciune, toate înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Operațiunea JUPITER, 36 de acțiuni operative, 32 de percheziții și 51 de mandate de aducere

În dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, se reține că, în perioada ianuarie – septembrie 2024, faptuitorul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a omis, cu intenție și în baza aceleași rezoluții infracționale, să evidențieze în actele contabile achizițiile și vânzările ulterioare de bunuri constând în alimente, băuturi alcoolice și non-alcoolice, precum și produse de uz casnic, bunuri provenite de la un furnizor de tip cash & carry.

În cauzele instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești avand ca obiect infracțiunea de exercitarea fara drept a unei profesii, prev. de art. 348 din C. Pen. s-a retinut ca, in perioada 2021-2023, suspectul a pretins si primit diverse sume de bani, cu titlu de onorariu si taxe de timbru judiciar, folosindu-se de profesia de avocat, desi in realitate nu detine aceasta calitate. Va fi pus in executare un mandat de aducere.

Intr-o altă cauza avand ca obiect savârșitea infracțiunii de executarea de activitati miniere, fara licenta sau permis, prev. de art. 57, alin. 2 din L. 85/2003. In fapt, s-a retinut ca, in perioada septembrie-octombrie 2024, folosindu-se de utilaje specifice extragerii si transportului de agregate minerale din albia raului, transporta agregate minerale fara a detine permis/autorizatie, pe care ulterior le depoziteaza la adresa de domiciliu. Vor fi puse in executare 2 mandate de aducere.
Intr-un alt dosar, avand ca obiect infracțiuni de inselaciune, fapta prev. si ped. de art. 244, alin 1 si 2 din C. Pen., s-a retinut ca, faptuitorul a indus in eroare mai multe societati comerciale si case de expeditie, incarcand cantitatea de 110.000 anvelope fara a mai executa in totalitate serviciile de transport.

In cauzele privind infractiunea de contrabanda, se retine că faptuitorii au oferit spre comercializare tigarete de diferite marci, fara a avea aplicate timbrele fiscale ale autoritatilor romane.

  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia-Mare, împreună cu ofițerii SICE Maramureș, pun în executare 7 mandate de percheziție în județul Maramureș, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrafacere. Se reține că un faptuitor a expus spre comercializare în mediul online, pe o platformă de social media, poșete, genți și rucsacuri inscripționate cu mărci protejate pe teritoriul României (Guess și Prada), cu suspiciuni de contrafacere, prejudiciind titularii mărcilor.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, pun în executare 6 mandate de percheziție în județul Harghita și 1 mandat de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală. În această cauză, se reține că la începutul lunii iulie 2021, o persoană a achiziționat un autoturism marca Toyota Land Cruiser din 2012 de la o societate comercială din Miercurea-Ciuc, pentru suma de 85.000 lei. Deși exista o înțelegere privind modalitatea de plată, administratorul firmei nu a respectat-o, emițând o factură și chitanță pentru suma de doar 5.095 lei, în loc de întreaga sumă achitată.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pun în executare 6 mandate de percheziție în județul Botoșani, într-un dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală. În acest caz, se reține implicarea unor persoane în acțiuni de vânătoare ilegale pe timp de noapte, utilizând arme interzise și fără respectarea condițiilor înscrise în autorizații, precum și împrumutul ilegal de arme și muniție.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, împreună cu ofițerii SICE Ilfov, pun în executare 2 mandate de percheziție (București – 1, Ilfov – 1) și 1 mandat de aducere într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune și fals. Totodată, sunt puse în executare 7 mandate de percheziție (Ilfov – 5, București – 2) într-un alt dosar penal privind infracțiuni de evaziune fiscală. În acest caz, s-a reținut că, în perioada 2019-2020, o societate comercială a înregistrat achiziții fictive de bunuri și servicii, diminuând taxele și impozitele datorate bugetului de stat cu 348.080 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pun în executare 6 mandate de percheziție (Dolj-5, Brașov-1) într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală și înșelăciune. În perioada 2022-2023, reprezentanții unei societăți comerciale din Craiova au încasat sume de bani de la mai multe persoane pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale, fără a înregistra veniturile în contabilitate. Lucrările respective, executate fără autorizație, au fost ulterior desființate de operatorul rețelei de distribuție. De asemenea, investigația vizează plata unor drepturi salariale în perioada 2018-2023 către un angajat fără evidențiere în contabilitate și fără plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie și Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, pun în executare 5 mandate de percheziție în județul Hunedoara în două dosare privind infracțiuni de contrafacere și evaziune fiscală. Se reține că administratorul unei societăți comerciale din Deva nu a înregistrat toate veniturile obținute din abonamente și vânzări la bar în perioada ianuarie 2023 – septembrie 2024, prejudiciul estimat fiind de 308.000 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pun în executare 5 mandate de percheziție și 2 mandate de aducere într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală. În perioada 2017-2020, doi suspecți au desfășurat activități de instructor auto fără a înregistra veniturile în contabilitate, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 228.394 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, pun în executare 4 mandate de percheziție (Gorj-1, București-1, Ilfov-1, Teleorman-1) într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală. În perioada 15 aprilie 2021 – 31 decembrie 2023, o societate comercială a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 220.892 lei, prin neplata impozitelor și taxelor aferente.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pun în executare 4 mandate de percheziție și 2 mandate de aducere în două dosare privind infracțiuni de contrabandă.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împreună cu ofițerii SICEF Constanța, pun în executare 3 mandate de percheziție (în județul Constanța) privind infracțiuni de evaziune fiscală. În fapt se reține că în perioada 2023-2024, suspecta, folosind aplicaţiile TicketSeap şi Facebook, a indus şi menţinut în eroare mai multe persoane prin oferirea spre vânzare de bilete falsificate la festivalurile organizate pe teritoriul României (Untold, Saga, Neversea), încasând contravaloarea acestora prin contul personal şi generând un prejudiciu de aproximativ 100.000 lei.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, împreună cu ofițerii SICE Mehedinți, pun în executare 3 mandate de percheziție (în municipiul București) și 3 mandate de aducere privind infracțiuni de înșelăciune și fals informatic. Din cercetări a reieșit că, în baza aceleași rezoluții infracționale, prin folosirea de mijloace frauduloase, prezentându-se ca reprezentanți ai unei societăți comerciale unde nu aveau nicio calitate și întocmirea în fals a unor facturi, cei 3 suspecți au indus în eroare persoana vătămată, determinând-o să efectueze 4 tranzacții în 3 conturi bancare diferite, fără ca serviciul de transport să fie efectuat. Prejudiciul creat este de 14.177,66 lei.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu ofițerii SICE Sector 1, pun în executare 3 mandate de percheziție (București-2, Dâmbovița-1) și 10 mandate de aducere privind infracțiuni de evaziune fiscală. În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că persoanele vizate, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, în perioada 2020 – 2022, au creat și implementat un mecanism infracțional prin care au diminuat semnificativ taxele și impozitele datorate către bugetul de stat prin evidențierea în declarațiile legale a unor achiziții de bunuri ce nu au la bază operațiuni reale de la mai multe societăți furnizoare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 675.121 lei (137.250 euro) reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar și din impozit pe profit stabilit suplimentar. Astfel, persoanele vizate au dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății și au declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziții fictive constând în prestări de servicii, în cuantum total de 3.886.325 lei, care nu reflectă operațiuni comerciale reale, în baza unui număr de 652 facturi fiscale emise în numele a 12 societăți comerciale a căror identitate a fost furată, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, împreună cu ofițerii SICE Dâmbovița, pun în executare 3 mandate de percheziție (București-2, Dâmbovița-1) și 4 mandate de aducere privind infracțiuni prevăzute de Legea minelor. Se reține că, în perioada 06.06.2020-29.12.2023, administratorul unei societăți comerciale și angajaţii acestei societăţi comerciale au exploatat cu utilaje specifice, din perimetrul Potlogi Balta fără să dețină permis sau licență de exploatare, cantitatea de 308.880 m³ de agregate minerale (nisip şi pietriş), după care au valorificat resursele, creând un prejudiciu în dauna statului, reprezentat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, de 685.130 lei.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu-Mare, împreună cu ofițerii SICE Satu-Mare, pun în executare 2 mandate de percheziție (în județul Satu-Mare) și 1 mandat de aducere privind infracțiuni de înșelăciune.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, împreună cu ofițerii SICE Bistrița-Năsăud, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Bistrița-Năsăud) și 1 mandat de aducere privind infracțiuni de înșelăciune.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, împreună cu ofițerii SICE Neamț, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Neamț) privind infracțiuni de evaziune fiscală. Se reține că reprezentanții unei societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, ar fi omis în parte să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate în perioada 2022-2023. De asemenea, un angajat al societății și-a însușit sume de bani în urma anulării unor note de plată pentru care a încasat contravaloarea de la clienți.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Teleorman, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Teleorman) privind infracțiuni de evaziune fiscală.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Hunedoara, pun în executare 2 mandate de percheziție (în județul Hunedoara) și 1 mandat de aducere privind infracțiuni prevăzute de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 241/2005.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Arad, pun în executare 1 mandat de percheziție (în județul Arad) privind infracțiuni de contrafacere.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pune în executare 10 mandate de percheziție (pe raza județelor Buzău și Sibiu) privind infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu de 400.000 euro. Se reține că un grup infracțional organizat specializat în achiziționarea în sistem leasing sau prin închiriere, de autoturisme de lux din afara țării, care ulterior, prin falsificarea documentelor de proveniență,sunt vândute către cumpărători de bună-credință fiind obținute astfel sume însemnate de bani.
  • Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pune în executare 4 mandate de percheziție (în municipiul Brăila) înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, privind infracțiuni de proxenetism, cu un prejudiciu de 500.000 lei.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pune în executare 1 mandat de percheziție (în municipiul Slatina, județul Olt) înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, privind infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu de 140.000 lei.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, împreună cu S.P.R. 10 Onești, pun în executare 4 mandate de percheziție privind infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, împreună cu Poliția Orașului (P.O.) Buhuși, pun în executare 3 percheziții domiciliare privind infracțiuni silvice.
  • Tot in cadrul Operațiunii Jupiter, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița-Năsăud, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Bistrița-Năsăud – Biroul de Analiză și Evidență a Securității Publice (B.A.E.S.P.), pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unor cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, precum și braconaj cinegetic. Se reține că 6 persoane din zona de competență a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean dețin ilegal arme de vânătoare și desfășoară activități de braconaj cinegetic pe fondurile de vânătoare din apropierea orașului Beclean.
  • De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, împreună cu I.P.J. Arad – S.A.E.S.P.., pun în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unor cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, trafic de produse sau substanțe toxice și contrabandă calificată.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Neamț, împreună cu I.P.J. Neamț – S.A.E.S.P., pun în executare 1 mandat de percheziție domiciliară, în cadrul unor cercetări legate de săvârșirea unor infracțiuni referitoare la regimul deșeurilor. Se reține că în curtea și magazia imobilului aparținând unei persoane fizice din comuna Urecheni se află aproximativ 100 de caroserii auto, întregi sau parțial dezmembrate, precum și deșeuri, substanțe periculoase și nepericuloase provenite din activitatea de dezmembrare ilegală a autovehiculelor.

 

CITIȚI ȘI:

OPERAȚIUNE de amploare în Dâmbovița. Amenzi de peste 1.000.000 de lei și 70 de tone de deșeuri din metal, confiscate de Garda de Mediu

Operațiunea JUPITER, percheziții în forță! Contracte false cu o companie de telefonie mobilă. Miza fraudei, telefoane de 42.000 de lei