OPERAȚIUNILE de defrișare pe Valea Oltului, ziua a șasea. Lucrările continuă și în week-end / Circulația, închisă până pe 9 august
S-a intrat în cea de-a șasea zi a operațiunilor de defrișare pe Valea Oltului (zona Boița – Lazaret). Lucrările continuă și în acest week-end, iar echipele au avansat, apropiindu-de de realizarea joncțiunilor între cele 8 zone de lucru de pe versant. Până în acest moment, a fost defrișată peste 20% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi.
Pe acest sector de aproximativ 8 km o parte a secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești trece foarte aproape de DN7.
„Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant. Pe măsură ce acestea ajung pe zona drumului, echipele antreprenorului degajează carosabilul pentru a putea deschide rapid circulația atât în perioada celor două ferestre de timp programate în timpul zilei (7.30 – 8.00 și 16.30-17.00) cât și la ora 20.00 (când se suspendă lucrările pe ziua respectivă)”, a transmis Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Circulația, închisă până pe 9 august
Circulaţia rutieră pe DN 7, Valea Oltului, e închisă din 8 iulie până pe 9 august. Mașinile nu pot circula în intervalul 6.00 – 20.00, cât timp constructorul secțiunii 2 din A1 Sibiu – Pitești face defrișări pe versant pentru proiectarea și execuția autostrăzii.