FOTO | Opt aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene din SUA au ajuns la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Se vor antrena alături de colegii români, timp de aproximativ două săptămâni

Publicat: 11 02. 2022, 23:38
Actualizat: 11 02. 2022, 23:39

Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE) participă, începând de vineri, timp de aproximativ două săptămâni, la misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele din cadrul Forțelor Aeriene Române, în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Detașamentul este compus din aproximativ 150 de militari și opt aeronave F-16 Fighting Falcon, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Aeronavele SUA vor executa, în această perioadă, și misiuni de Poliție Aeriană Întărită, împreună cu aeronave românești și cu cele ale detașamentului Forțelor Aeriene Italiene, care se află în România din luna decembrie a anului trecut.

„Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare”, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit sursei citate, aeronavele americane au sosit, vineri, în Baza 86 Aeriană de la Borcea. În același loc se mai află, din 8 până în 17 februarie, încă 50 de militari și patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe).

FOTO: Facebook.com/mapn.ro