Orașul din România care a fost RUPT în două după ce o viitură a distrus un pod. Oamenii ocolesc 15 kilometri pentru a ajunge dintr-o parte în alta
Ploile torențiale au făcut prăpăd în județul Suceava, iar din cauza inundațiilor, un pod situat pe un drum național a fost rupt de viituri.
Traficul a fost blocat complet, iar echipele de intervenție au fost mobilizate în zonă.
Oamenii trebuie să găsească rute ocolitoare
Ruperea podului a însemnat și „ruperea” în două a orașului Milișăuți. Astfel, pentru a ajunge dintr-o parte în alta a orașului, localnicii trebuie să ocolească 15 kilometri, pentru că podul peste râul Suceava este avariat.
„Astăzi în jurul orei 3:00, din cauza creșterii semnificative a debitului pe râul Suceava s-au constatat degradări la podul provizoriu din localitatea Milișăuți, la acest moment circulația fiind restricționată total din motive de siguranță.
Urmare a scăderii valorilor de debit ale cursului de apă și a discuțiilor purtate cu constructorul acesta va interveni în vederea remedierii avariilor începând cu orele 11.00.
În tot acest interval de timp, pe lângă amplasarea indicatoarelor de dirijare și interzicere, în zonă au fost deplasate echipaje suplimentare ale poliției rutiere în vederea supravegherii și redirecționării traficului.
Reamintim că pot fi utilizate rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți, DN 2 spre și dinspe Suceava. De asemenea, se poate utiliza traseul DN 2K, Solca – Milișăuți, care se desprinde din 2E, Spătărești – Vicovu de Sus/Suceava”, transmite Alexandru Moldovan, prefectul județului.
Acum, șoferii trebuie să găsească rute alternative, fie prin Satu Mare, fie pe drumul județean, prin Solca, și să ajungă la Rădăuți.
Potrivit constructorului, ar urma ca timp de 2 zile să se lucreze și podul provizoriu să fie redeschis circulației. Asta, cu condiția ca viitura să scadă în intensitate structura podului provizoriu acestuia să nu fie afectată mai grav.