Orașul din România cu cel mai CURAT aer din țară. Pe ce loc se află București în clasamentului Agenției Europene a Mediului
Orașul cu cel mai curat aer din România este Galați. Potrivit Agenţiei Europene de Mediu, orașul de pe malul Dunării este primul loc din România și pe locul 21 din Europa (7.2 micrograme de praf pe metru cubi).
București și Iași sunt la coada clasamentului, relevă un studiu al Agenției Europene a Mediului.
„În Europa, beneficiem de cea mai cuprinzătoare rețea de monitorizare a calității aerului din lume. Aici prezentăm nivelurile de particule fine în peste 340 de orașe din țările membre ale SEE. Datele provin de la măsurători la sol ale particulelor fine, luate de peste 400 de stații de monitorizare”, susține Agenția Europeană a Mediului.
După Galați, urmează în clasament orașele Oradea – locul 146 (9.9), Sibiu – 157 (10) Constanța – 232 (11.7), Bacău – 261 (13,1).
De asemenea, Brașov ocupă poziția 289 (14.5), Cluj Napoca-291 (14,6), în timp ce București este pe locul 302 (15.7). Cele mai poluate orașe din țară sunt Piatra Neamț – locul 329 (17.3), Târgu Mureș – locul 330 (17,5) și Iașiul este cel mai poluat, fiind situat pe locul 340 (18.5).
Cel mai poluat oraș din Europa se află în Croația
Potrivit studiului, pe locul 375, ultimul în clasament, este orașul Slavonski Brod din Croația. Cel mai curat aer din Europa se găsește în orașele Faro din Portugalia, Umea și Uppsala, ambele din Suedia.
În cadrul studiului, orașele din Europa sunt clasate de la cel mai curat la cel mai poluat oraș, pe baza nivelurilor medii de particule fine, sau PM2,5, în ultimii doi ani calendaristici.
„Particulele fine sunt poluantul aerului cu cel mai mare impact asupra sănătății în ceea ce privește moartea prematură și îmbolnăvirea. Acest instrument se concentrează pe calitatea aerului pe termen lung, deoarece expunerea pe termen lung la poluarea aerului provoacă cele mai grave efecte asupra sănătății”, susțin reprezentanții Agenției Europene a Mediului.
Potrivit sursei citate, în 2021, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a actualizat orientările bazate pe sănătate pentru calitatea aerului și a recomandat un nivel maxim de 5 μg/m3 pentru particulele fine pentru expunere pe termen lung, pentru a proteja sănătatea.
În 2008, Uniunea Europeană (UE) a stabilit o valoare limită anuală pentru particulele fine de 25 μg/m3 în cadrul politicilor de furnizare a aerului curat în Europa. Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător este în prezent în curs de revizuire, printre altele, pentru a alinia mai strâns standardele UE la recomandările OMS.
Astfel, calitatea aerului este evaluată în felul următor:
-bună pentru niveluri de particule fine care nu depășesc valoarea orientativă anuală a Organizației Mondiale a Sănătății de 5 μg/m3,
-corectă pentru niveluri de peste 5 și care nu depășesc 10 μg/m3
-moderată pentru niveluri de peste 10 și care nu depășesc 15 μg/m3;
-slabă pentru niveluri de peste 15 și care nu depășesc 25 μg/m3; și
-foarte slabă pentru niveluri la și peste valoarea limită a Uniunii Europene de 25 μg/m3.