Orașul din România în care se redeschide unul dintre cele mai vechi CINEMATOGRAFE. Clădirea a fost reabilitată si este un adevarat reper cultural
Care este orașul din România în care se redeschide un cinematograf de tradiție. Clădirea a fost reabilitată și va găzdui două săli de cinema, dar și o terasă pe care va funcționa o cafenea. Cinematograful a fost închis în urmă cu mai bine de un deceniu, însă clădirea a fost reabilitată.
Astfel, în decembrie va fi redeschis primul cinematograf de artă din Timișoara, un adevărat reper cultural al municipiului. Este vorba despre cinema ”Studio”, care va fi inaugurat odată cu premiera celui mai recent film al regizorului timișorean, Andrei Ujic, “TWST – Things We Said Today”.
Activitatea cinematografului a fost oprită în urmă cu 13 ani, când locația era în stare avansată de degradare. Lucrările de reabilitare au început în anul 2020. Cinematograful este situat în punctul zero al orașului. Este cel mai vechi dintre cinematografele funcționale din oraș.
El va fi un spațiu cultural de tipul art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, cu domeniul principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor.
De asemenea, locația va deservi și domenii conexe cinematografiei, precum producția de film, journalism, multimedia, sound design, fotografie, dar și dezvoltarea unui program de educație cinematografică destinat copiilor și tinerilor.
Cinema „Studio” a fost construit de către un investitor privat în anul 1938. La început, cinematograful s-a numit „Scala”. După naționalizarea din 1948, el a trecut prin mai multe forme de organizare, dar și denumiri. În 1966 a devenit Cinema „Studio”, fiind administrat de RADEF România Film.
La acest cinematograf erau proiectate filme comerciale și de artă. Apoi, din cauza lipsei investițiilor, locația s-a degradat mult.
În 2011, locația a fost închisă definitiv.
“Cinema ‘Studio’ este al treilea cinematograf pe care îl redăm timişorenilor. Mă bucur că nu mai contestă nimeni povestea de succes a cinematografelor din Timişoara.
Practic, în doar doi ani şi jumătate am reuşit să ajungem la o infrastructură de cinematografe nemaivăzută în ţară. De la niciun cinematograf de artă am ajuns astăzi la trei şi pentru toţi cei care s-au întrebat dacă există cerere, cifrele vorbesc de la sine.
De la deschidere şi la cinema ‘Victoria’ şi la ‘Timiş’ împreună am avut peste 140.000 de spectatori”, a declarat, vineri, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.
Ce dotări are cinematograful
Municipalitatea a preluat cinematograful în anul 2018, ca să îl renoveze, A fost ales să devină cinematograf de artă și hub vizual, la inițiativa comunității locale de cinefili. Clădirea are o sală principală pentru proiecții de film. El are o capacitate de 184 de locuri pe scaune, cu ecran fix de cinema. Mai există, de asemenea, și o sală secundară pentru proiecții de film, ateliere și alte evenimente, cu o capacitate de 66 de locuri, dotate cu gradene retractabile. ecran și videoproiector.
În plus, în clădire se mai află și un hub audiovizual format dintr-un spațiu de coworking la etajul doi, cu aparatură modernă, precum și un studio de post-producție și un studio radio. Pe acoperișul clădirii se află o terasă, unde vara va fi cafenea. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și alte evenimente culturale.
Valoarea totală a investiției se ridică la 25 de milioane de lei. Dintre aceștia, 19,3 milioane de lei au fost acordați de Ministerul Culturii, în cadrul programului de investiții pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană.
De asemenea, proiectul de reabilitare și refuncționalizare a fost pus la punct în colaborare cu Institutul Francez din România, precum și cu asociațiile locale Peliculă Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort).
Groupama Asigurări a finanțat proiectul arhitectural.
Primăria Municipiului Timișoara a realizat și finanțat lucrările de renovare ale cinematografului și va fi administrat și programat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte care se ocupă cu coordonarea cinematografelor „Victoria” și „Timiș”.
CITEȘTE ȘI: