Orașul din România unde facturile la căldură vor scădea CONSIDERABIL. Resursa „verde” pe care o vor exploata autoritățile locale
Oraşul Sântana este al doilea din judeţul Arad, după Pecica, care implementează un proiect de exploatare a resurselor geotermale pentru încălzirea instituţiilor publice. Administraţia locală a anunțat că a obţinut o finanţare europeană de 27,5 de milioane de lei pentru a realiza forajele şi reţeaua termică.
Primarul oraşului Sântana, Daniel Tomuţa, a precizat că proiectul că are o valoare totală este de peste 28 milioane de lei, din care contribuţia locală este de 563.000 de lei.
Astfel, proiectul prevede realizarea unui foraj cu adâncimea de 1200 metri pentru extracţia apei geotermale, realizarea a 2,7 kilometri de conducte pentru transportul apei, amplasarea unei centrale termice, realizarea a 2,2 kilometri de reţea de distribuţie a energiei termice şi realizarea unui al doilea foraj, pentru injecţia apei geotermale uzate termic.
După implementarea proiectului, clădirile publice nu vor mai fi încălzite cu gaz şi astfel se vor reduce cheltuielile administraţiei locale.
„Vom reuşi să furnizăm apa caldă şi energia termică pentru câteva dintre cele mai importante clădiri publice din oraş, respectiv Primăria, Şcoala Gimnazială ‘Sfânta Ana’ şi Liceul Tehnologic ‘Stefan Hell’. În aceste clădiri va fi înlocuit sistemul de furnizare a energiei termice, bazat pe centrale cu gaz, şi se va asigura astfel o economie considerabilă la bugetul local. Noul proiect reprezintă primul pas în cadrul unui plan mai amplu pe care îl avem în vedere, acela de a extinde reţeaua de distribuţie a energiei geotermale la toate instituţiile publice de pe raza oraşului, precum şi la consumatorii casnici. În acelaşi timp, avem în vedere utilizarea apei termale pentru un proiect mult aşteptat de către sântăneni: construirea unui ştrand termal pentru relaxare şi efectuarea de tratamente balneare”, a declarat primarul Daniel Tomuţa, potrivit Agerpres.
El a adăugat că oraşul „are şansa de a sta pe un imens rezervor de apă termală”, care va fi exploatată în baza licenţei pe care administraţia locală o deţine.
Primul oraş din judeţul Arad care a iniţiat un astfel de proiect este Pecica. Aici, lucrările de forare la două puţuri au început în toamna anului trecut, iar apa ce va fi extrasă va avea o temperatură de circa 50 de grade Celsius. Primarul oraşului, Petru Antal, declarase, la finalul anului trecut, că investiţiile se ridică la 26 milioane de lei, iar apa geotermală va fi folosită pentru încălzirea a 13 clădiri publice începând din toamna acestui an.