VIDEO | Orașul din România care a devenit independent energetic. „Produc curent și ne asigurăm consumul a tot ce înseamnă instituții publice”
Un oraș din România a devenit independent energetic, după ce a finalizat o investiție într-un parc fotovoltaic prin care își asigură cea mai mare parte a consumului de energie electrică de către instituțiile publice.
Primăria Ocna Mureș a reușit această performanță cu ajutorul unei finanțări nerambursabile din Norvegia în valoare de aproape 3 milioane de lei.
„Investiția este finalizată, recepția a fost făcută, avem și contorul pus, care funcționează de vineri. Produc curent și ne asigurăm consumul a tot ce înseamnă instituții publice din orașul Ocna Mureș. Investiția este făcută pe fonduri norvegiene, contribuția noastră este doar de 15% și sperăm că vom face o economie, potrivit calculelor noastre, în jur de 2 milioane de lei anual.
Este primul astfel de parc din județul Alba cu o capacitate mare. Produce circa 500 kW pe oră în capacitate maximă. Este important că am beneficiat de aceste fonduri norvegiene și că am încercat să fim independenți din punct de vedere al energiei electrice”, a declarat primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, conform Adevărul.
„Energia este deja furnizată în rețea”
Investiția este în valoare de 2.884.516,85 lei, fără TVA.
„Desigur, între timp au depus și alte orașe proiecte pe fonduri europene pentru realizarea de parcuri fotovoltaice, dar Ocna Mureș este primul oraș care a realizat acest proiect. Aici, parcul este deja finalizat, se fac teste, iar energia este deja furnizată în rețea”, a adăugat edilul.