Ordin „pe unitate” de la Putin. Rușii, forțați să facă SEX la locul de muncă în timpul pauzelor de prânz: „Viața trece prea repede”. Care este scopul?
Rata natalității a scăzut dramatic în Rusia, mai ales după declanșarea invaziei din Ucraina. Vladimir Putin a decis să apeleze la „artificii” pentru a combate acest fenomen. Dictatorul de la Kremlin a ordonat rușilor să facă sex la locul de muncă în timpul pauzelor de prânz și de cafea pentru a aborda criza scăderii ratei natalității din Rusia.
În contextul în care mai mult de un milion de ruși, majoritatea tineri, au emigrat din țară din cauza conflictului cu Ucraina, Putin apelează acum la soluții extreme pentru a combate scăderea natalității.
„Păstrarea poporului rus este cea mai mare prioritate națională a noastră. Soarta Rusiei… depinde de câți dintre noi vor fi. Este o chestiune de importanță națională”, a declarat liderul rus.
Ministrul Sănătății, Dr. Evgheni Șestopalov, a adăugat că „a fi foarte ocupat la serviciu nu este un motiv valabil, ci o „scuză penibilă”. „Vă puteți angaja în procreare în timpul pauzelor, pentru că viața trece prea repede”.
Întrebat despre modul în care persoanele care lucrează 12-14 ore pe zi pot avea timp pentru copii, Șestopalov a răspuns simplu: „În timpul pauzelor”.
Această măsură face parte dintr-un program mai amplu al Kremlinului pentru a încuraja creșterea natalității.
Printre alte inițiative rusești, femeile cu vârste între 18 și 40 de ani din Moscova sunt invitate la controale gratuite ale fertilității pentru evaluarea „potențialului reproductiv”, potrivit Metro.co.uk.
Rusoaicele, încurajate să nască de la vârsta de 18 ani
De asemenea, deputatul Tatyana Butskaya a propus ca angajatorii să constrângă femeile să aibă copii, afirmând: „Familiile numeroase devin noua elită. Guvernatorii regionali ar trebui să raporteze cu privire la rata natalității… Fiecare angajator ar trebui să se uite la locul său de muncă, care este rata natalității? Aici, în echipa ta.”
Într-o altă regiune din Rusia, Chelyabinsk, studentele sub 24 de ani primesc un stimulent de aproape 10.000 de dolari pentru nașterea primului copil. În același timp, accesul la avort a fost restricționat, iar taxele pentru divorț au fost majorate.
Politicianul Anna Kuznetsova a declarat că „ar trebui să începeți să nașteți la 19-20 de ani”, în timp ce deputatul Zhanna Ryabtseva a subliniat importanța nașterii timpurii: „Naște, naște și naște din nou, trebuie să naști, să naști la 18 ani”.