Orele la care atingem un MAXIM de eficiență la muncă. Sfaturile unui neurochirurg
Medicul Vlad Ciurea a explicat de ce la anumite ore creierul nostru funcționează mai bine și de ce ne putem concentra mai mult. El a dezvăluit că a trecut prin depresie și a explicat cum a reușit să se vindece prin activitate fizică, muncă și „vorbitul cu voce tare”.
Există anumite ore la care creierul nostru funcționează mult mai bine, spune prof. univ. dr. Vlad Ciurea, ore la care nu avem nevoie nici de cafea sau de alte stimulente.
„Mă gândesc ce am eu de făcut și să mă contraactivez pentru elementele esențiale cu cele două perioade de activitate cerebrală, între 10-12 și 16-18 şi atunci mă concentrez pe acestea. Aici, între aceste ore, funcționăm cel mai bine, este dovedit științific. Fără biciuire, fără multitudini de cafele, merge creierul perfect. Iar la prânz, dacă se poate să mâncăm ceva foarte, foarte ușor, nu trebuie să fie copios ca să te poți concentra mai departe la ceea ce ai de făcut”, a spus prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.
Vlad Ciurea a mai spus că vorbitul cu voce tare ține creierul viu și că cei mai mai dușmani ai creierului sunt stresul, zahărul, alcoolul, tutunul.
„Creierul are cinci dușmani: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul – pentru că strânge vasele – şi drogurile. Acestea din urmă mă îngrozesc. Putem să menținem sănătatea mintală cu gânduri bune, optimism, zâmbet, activitate pozitivă, citit, scris şi exercițiu fizic. Memorarea şi desfășurarea activităţilor cu voce tare ne ajută nespus de mult. Să vorbim singuri. Să zicem: «Acum am luat cartea». «Acum am dus cheile la maşină». Deci să vorbim, să spunem cuvintele, să facem gesturile și să memorăm. Toate lucrurile trebuie să curgă ca un râu”, a explicat medicul Vlad Ciurea.
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie cum și-a vindecat depresia
Profesorul a explicat și cum se pot vindeca oamenii de depresie prin vorbitul cu voce tare.
„M-am autoeducat. Am vorbit tare. Da, m-am plimbat așa de nebun și am început să vorbesc tare, să mă autoevaluez, să zic că nu se poate, trebuie să ies din asta. Sunt pe picioare, sunt sănătos, am putere, trebuie să ies! Creierul meu s-a clătinat. Asta nu înseamnă nimic. Mergem înainte și vedem ce putem să facem. Și munca m-a scos din impas. Intrând în acest circuit de activitate, realmente lași depresia, lași toate cele rele şi mergi înainte. Așa am ieșit”, a spus Vlad Ciurea.