Organizația pentru Protecția Consumatorilor, AVERTISMENT cu privire la 6 branduri de șampon de păr. Conțin substanțe periculoase, interzise în UE

Publicat: 19 09. 2024, 23:13
Actualizat: 19 09. 2024, 23:14

InfoCons (Protecţia Consumatorilor) trage un semnal de alarmă cu privire la șase șampoane de păr, aparținând unor firme celebre, care conțin substanțe, ce pot dăuna sănătății și care sunt, de fapt, interzise în industria cosmetică.

Info Cons avertizează consumatorii cu privire la şase șampoane de păr, ce aparțin unor branduri celebre, dar care conțin substanțe periculoase, interzise de UE.

Potrivit InfoCons, cele șase produse cosmetice ce pot dăuna sănătății sunt: șamponul Schwarzkopf (Hair Repair capelli appesantiti), șamponul Palmolive (Shampoo con perla e mandola), șamponul Clear (250 ml), promovat ca anti-pierderea părului, destinat bărbaților, șamponul Pantene (Nature fusion lisci vitality), șamponul Elvive by L’OREAL PARIS (promovat ca anti-mătreață, 50 ml) și șamponul Kelemata (Shampoo delicato-250ml).

Aceste șampoane au în lista de ingrediente produse cosmetice interzise din Uniunea Europeană.

2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), care este interzisă în produsele cosmetice. BMHCA poate dăuna sistemului reproducător, poate dăuna sănătății fătului și poate provoca sensibilizarea pielii. Produsul nu este conform cu Regulamentul privind produsele cosmetice.

Numărul alertelor este în creștere pentru produsele identificate în sistemul de alertă de la : produse chimice, articole pentru îngrijirea copilului și echipamente pentru copii, îmbrăcăminte, textile și articole de modă, echipamente de comunicații și media, produse pentru construcții, produse cosmetice, aparate și echipamente electrice, echipamente pentru medii explozive, mobilier, echipamente sportive / pentru activități recreative, bijuterii, accesorii de bucătărie/gătit, indicatoare cu laser, ascensoare, brichete, ghirlande luminoase, echipamente de iluminat, echipamente de protecție, jucării, papetărie și altele, mai transmite InfoCons.

FOTO: Pixabay