Orlando Șchiopu, ISUBIF: În unitatea de la „Marius Nasta” unde se aflau pacienți nu a intrat fum sau abur
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), colonelul Orlando Șchiopu, a declarat că primele echipaje de pompieri care au ajuns la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, unde au fost semnalate duminică seara degajări de fum, au constatat că nu a fost vorba despre un incendiu.
Totodată, oficialul a adăugat că în interiorul unității mobile ATI, unde erau internați șapte pacienți, nu a pătruns fum sau abur, informează site-ul agenției Agerpres.
„La ora 22:22, am fost anunţaţi despre un incendiu la unitatea de terapie intensivă mobilă. Ne-am deplasat cu opt autospeciale de apă cu spumă, două autospeciale de salvare la înălţime, trei descarcerări şi 12 echipaje SMURD de prim-ajutor şi terapie mobilă intensivă, două echipaje ale serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Primele echipaje au ajuns la ora 22:30. Au constatat că în interiorul unităţii de terapie intensivă se află şapte pacienţi şi nu era vorba despre un incendiu, nu se vedea flacără. Am procedat în primă fază la evacuarea celor şapte pacienţi. Urmează să facem verificări, pentru a stabili dacă a fost abur, dacă a fost fum, dacă a fost flacără sau nu (…). La prima vedere, după ce am deschis unitatea de climatizare a unităţii exterioare, am observat că poate să fie şi abur, poate să fie şi fum, vom verifica în amănunt”, a declarat colonelul Șchiopu, care a coordonat intervenția.
Șchiopu: Nu se văd probleme deosebite la instalația de ventilație
Totodată, Șchiopu a adăugat că este vorba despre un echipament dat în folosință în luna octombrie a anului trecut.
El a mai spus că în acest moment nu au fost identificate probleme deosebite la instalația de ventilație.
„Din ceea ce ştiu până acum, incendiul a fost anunţat de personalul de pe locul de muncă şi dânşii au spus că au văzut flacără. Este un echipament aflat în folosinţă, avea şapte pacienţi înăuntru, dintr-un maxim de 12 locuri. Când am ajuns, nu am găsit flacără, nu am găsit degajări de fum, înăuntru, unde erau cei şapte pacienţi, nu a pătruns nici abur, nici fum, erau în stare normală pacienţii. Împreună cu firma care asigură service-ul vom face verificări. Noi am desfăcut unitatea de climatizare, nu se văd cabluri arse, nu se văd probleme deosebite la instalaţia de ventilaţie”, a mai spus şeful ISUBIF.
Risc de incendiu la Institutul „Marius Nasta” din Capitală
Mai multe mașini de pompieri și ambulanțe au fost mobilizate duminică seara la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, după ce la unitatea mobilă ATI au fost semnalate degajări de fum.
Alerta a fost dată la ora 22:24, iar din primele informații se pare că degajările de fum provin de la un ventilator extern.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat pentru Digi24 că fumul ar fi provenit de la un generator, posibil în urma unei pene de curent.
La rândul său, secretarul de Stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că nu a fost vorba despre un incendiu, ci doar de o degajare de fum. Potrivit acestuia, în prezent nu mai există niciun pericol la Institutul Marius Nasta, iar specialiștii lucrează pentru a depista cauza exactă a incidentului.