Orlando Teodorovici contestă ”falsa creștere economică” prezentată de premierul Cîțu: ”Respirăm doar cu plămâni artificiali, trăim consecințele manevrelor politice”
În timp ce premierul Florin Cîțu transmite că România se află în creștere economică, reprezentanții opoziției susțin exact contrariul. În mediul online, fostul ministru Eugen Orlando Teodorovici îi transmite șefului Guvernului că și ”chiparoșii” se usucă în deșert, iar țara traversează o perioadă de criză economică rezultată din ”manevre politice” ale ”noului PNL”.
În astfel de condiții, notează Orlando Teodorovici pe pagina sa de socializare, România trece la ”austeritate”, dar aduce în discuție și momentul în care Florin Cîțu a devenit ministru de finanțe.
”Și chiparoșii se usucă în deșert. În noiembrie 2019, PNL-ul îl promova în funcția de ministru al finanțelor pe „salvatorul” de la dezastrul din capul său plin de „găuri” bugetare și registre duble.
Pe vremea aceea nu era încă atât de „fantastik”, ci doar disperat să pună mâna pe funcția care să-i permită accesul la bani, la mult mai mulți bani decât ai unei bănci precum ING.
Poate vă amintiți că încă din anul 2017 „oracolul” ratat vedea numai crize economice, tăieri de venituri, creșteri de taxe, naționalizări de pensii, confiscări ale sumelor de peste 2000 de euro trimise acasă de diaspora, inflație de 12% și tot felul de bazaconii care l-au propulsat pe scena politică drept noul jucător „vedetă” al PNL”, notează Orlando Teodorovici.
Orlando Teodorovici: ”FantastiKÎȚU a fost premierul desemnat de șeful de la Cotroceni”
Mai mult, Orlando Teodorovici scrie că premierul Cîțu a fost promovat ”peste rând” de președintele Klaus Iohannis și ”retras chiar înainte de votul de învestitură din Parlament”.
Din păcate, consideră fostul ministru, mulți români s-au lăsat ”prinși” în acest joc politic al unui nou PNL – ”cu altoi de PDL” – și, totodată, există ”excentrici” care continuă să creadă în USR-PLUS
”Poate că ați uitat întreg delirul acuzațiilor îndreptate împotriva mea și a Ministerului de finanțe, al amenințărilor cu reclamații la Comisia Europeană, la instituțiile financiare internaționale și cu un vraf de plângeri penale. Poate că nimic nu a fost întâmplător în faptul că s-a încercat un fel de promovare „peste rând”, în martie 2020, în pragul pandemiei, când fantastiKÎȚU a fost premierul desemnat de șeful de la Cotroceni și retras chiar înainte de votul de învestitură din Parlament
Au fost destul de mulți români de bună credință care s-au lăsat prinși în „jocul” politic al acestui „nou” PNL, cu altoi de PDL, poate doar pentru că încă trăiau cu speranța în liberalism ca fundament ideologic pe care s-a construit – cândva – România modernă, dar care nu mai are nicio legătură cu valorile fake-liderilor de azi ai acestui partid politic. Mai sunt câțiva excentrici care speră că după ce au dat chix cu „Fară penali în funcții publice”, pentru că au căzut în propria groapă, USR-PLUS mai poate măcar să lupte împotriva gunoaielor și șobolanilor din București, pentru a se salva din mocirla în care se afundă”, mai scrie Teodorovici.
Astăzi, la umbra unui „chiparos” cam ofilit, mai respirăm doar cu plămâni artificiali, pentru că avem o falsă creștere economică, bazată pe datorie! Dacă înțelegeți asta, înțelegeți că suntem deja în criză economică! Avem o datorie publică de peste 52% din PIB, iar cu cele încă 16 miliarde euro împrumutate prin PNRR ajungem la limita de 60%. Trecem la austeritate. Trăim consecințele manevrelor și deciziilor politice ale unui compromis numit „coaliție de guvernare” și ale unui șef de „haită” disperată și flamândă
Eugen Orlando Teodorovici