Pacienți infectați cu Covid-19, transferați cu un charter privat în Germania. ”Plămânul artificial” împrumutat, la Sibiu, nu funcționează!
Doi pacienți în stare gravă din Sibiu, diagnosticați cu COVID-19, au ajuns vineri, 20 noiembrie, la o clinică din Germania, cu un charter privat.
Familia a decis transferarea acestora din cauza că spitalele publice în care erau internați, Spitalul Militar de Urgență și Spitalul Clinic Județean de Urgență, nu au „plămân articial” funcțional (ECMO), potrivit datelor oferite de medici.
ECMO, împrumutat din Clinică Polisano Medlife, nu funcționează
În Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde există de puțîn timp un ECMO împrumutat din Clinică Polisano Medlife, dar care nu funcționează încă, din cauza lipsei unor piese. Tocmai pentru acest „plămân artificial” familia acestui bărbat de 67 de ani a cerut transferul la o clinică din Germania.
„Este singurul aparat pe care îl avem și (…) trebuie să mai dăm niște piese, consumabile. L-am trimis dincolo (la Spitalul Clinic Județean de Urgență n.r.) de o săptămâna, încă nu l-au pus în funcție și când am întrebat de ce, ziceau că le mai lipsesc niște piese consumabile. (…) E un plămân artificial. Noi îl folosim pentru intervențiile pe cord deschis. Aparatul este funcțional, noi îl folosim și după ce ei (Spitalul Județean n.r.) nu mai au nevoie, îl luăm înapoi și îl folosim în continuare”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Polisano Medlife din Sibiu, medicul Paul Porr.
Primul pacient cu COVID-19 care a plecat în Germania pentru ECMO este un bărbat de 67 de ani, în stare gravă, transferat în 17 octombrie, din SCJU Sibiu. Al doilea pacient cu COVID-19 care a preferat transferul în Germania, tot pentru plămânul artificial, este un bărbat cu COVID-19, internat la ATI în Spitalul Militar de Urgență Sibiu.
ECMO (ExtraCorporeal Membrane Oxygenation), denumit și ”plămân artificial” este aparatul care asigură oxigenarea adecvată și eliminarea bioxidului de carbon în cazul pacienților cu boli grave, ce afectează aparatul respirator, inclusiv Covid-19. ECMO pompează sângele în afara organismului și îl oxigenează, iar apoi îl reintroduce în corpul pacientului.
La începutul acestei luni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că, în cazul în care spitalele din țară nu mai fac față pandemiei, există un plan B. Potrivit șefului statului, este luat în calcul inclusiv transferul în străinătate al pacienților aflați în stare gravă din cauza COVID-19.
Judeţul Sibiu înregistrează o rată a infectării de 9,01 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă când rata a fost de 9 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategică.