Pacienți transferați de la SJU Ploiești, după ce instalația de climatizare a unității mobile ATI s-a defectat
Pacienții aflați în unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au fost transferați, după ce aceasta a devenit nefuncţională, luni dimineaţa, din cauza unei probleme tehnice la instalaţia de climatizare.
Defecțiunea la instația de climatizare a unității mobile ATI de la SJU Ploiești a survenit prima dată sâmbătă după amiază, a fost remediată temporar, dar a revevit după 12 ore, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Ploieşti, Violeta Tănase, pentru Agerpres.
Potrivit sursei citate, de la acel moment instalaţia nu a mai putut fi reparată, iar unitatea mobilă de ATI se confrunta cu supraîncălzirea, în interior fiind 36 de grade.
Astfel, conducerea unității a decis mutarea pacienţilor aflaţi în interior. Unul a fost transferat la un spital din Sfântu Gheorghe, iar ceilalţi – la alte secţii din judeţ care tratează pacienţi COVID-19, relatează Agerpres.
Luni dimineața era aşteptată o echipă tehnică pentru a interveni să remedieze defecţiunea.
Spital supraaglomerat, pacienți pe holuri
La Spitalul Județean din Ploiești, care nu este unul COVID, dar care are o zonă tampon pentru pacienții confirmați și cei suspecți, ajung zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe peste 200 de pacienți. De ei au grijă două asistente, o infirmieră și un brancardier, care lucrează în ture de 12 ore, câte două săptămâni, și care îi preiau în funcție de gravitate, arata Digi24 într-un reportaj în spital.
Prahova este unui dintre județele unde sunt raportate cele mai multe cazuri de infecție cu COVID-19 din țară și, de când numărul persoanelor infectate a crescut, laboratoarele de testare nu mai fac față, iar rezultatele ajung foarte târziu, iar până primesc confirmarea sau infirmarea bolii, oamenii trebuie să stea în izolatorul spitalului.
Numărul persoanelor cu simptome de COVID-19 care ajung la Spitalul Județean din Ploiești este cu mult mai mare decât cel al paturilor disponible, astfel că pacienții așteaptă pe holuri cu orele, unii chiar două zile, ca să poată să fie tratați.
Conform informării de duminică a Grupului de Comunicare Strategică, de la debutul pandemiei, în Prahova s-au înregistrat 3.718 de cazuri confirmate cu COVID-19, plasându-se pe locul cinci în țară, și 85 de decese.