Pâinea care nu îngraşă, REȚETA dată de Andreea Marin: „E gata în doar cinci minute, se face acasă”
Andreea Marin le-a dezvăluit prietenilor virtuali reţeta ei de pâine pregătită în casă în câteva minute şi care nu îngraşă, pentru că nu conţine făina de grâu, dar are ouă.
„Pâinica promisă de dietă! E mai gălbioară, pentru că e gătită cu ouă, și e gata în doar cinci minute!
Evită făina tradițională, e o variantă gustoasă de pâine făcută în casă atunci când vrei să ții o dietă fără făinoase, carbohidrați (fără pâine, paste, orez, cartofi).
Așadar:
– 65 g făină de migdale (cam 3 linguri cu vârf, o găsești online sau la Plafar)
– 2 ouă întregi
– 2 linguri de unt topit
– o linguriță mică de praf de copt
– sare după gust
Când vrei desert în loc de pâine, înlocuiești sarea cu stevie sau sirop de agave şi cacao
– eu adaug, așa cum vedeți și în fotografii, diverse semințe și condimente: chimion, ceapă uscată, praf de usturoi, semințe de in și susan, piper.
– când vrei să iasă un desert fără zahăr în loc de pâine, înlocuiești sarea și condimentele de mai sus cu picături de stevie pentru îndulcire (cea mai bună variantă de înlocuire a zahărului, mai indicată decât siropul de agave), poți pune dacă vrei și puțină cacao sau mai bine pudră de roșcove.
Amesteci totul într-un vas mai înalt, de pildă un bol de sticlă, și îl bagi la microunde cam 3 minute, doar atât! Aluatul crește și se coace, dacă vrei poți sa mai adaugi apoi 30 de secunde, depinde cât vrei sa iasă de rumenită pâinea.
E tare gustoasă și în dieta mea pot mânca dacă vreau și carne, pește, fructe de mare, brânză, smântână, pot pune unt pe pâine, compensând cu grăsimi bune lipsa carbohidraților.
Adaug mereu salate, legume, supe, ciorbe, ceai. Evit doar ce conține carbohidrați rafinaţi și zahăr, inclusiv fructele prea bogate în zaharuri, în rest am libertate, dar nu pot mânca oricum mult, organismul se reglează tare bine și nu îmi cere prea mult”, scrie Andreea Marin pe pagina sa de socializare.
Andreea Marin: „Seara mănânc cel mai târziu cu patru ore înainte de culcare”
„Eu evit băuturile carbogazoase, nu beau cafea oricum, deși ea e permisă, e posibil și un pahar de vin, însă nu e opțiunea mea acum.
Mișcare în aer liber, caut să fie jumătate de oră zilnic, excepții doar rar, când chiar nu pot dintr-o cauza bine motivată.
Seara mănânc cel mai târziu cu patru ore înainte de culcare și las spațiu între mese câteva ore, minim trei.
Sunt și alte detalii în dietă, nu doar aceste principii generale, dar care sunt specifice fiecărui om în parte, de aceea am făcut întâi analizele de sânge cerute de nutriţionista mea (…) care mi-a personalizat dieta în funcție de preferințele mele”, a scris Andreea Marin, în urmă cu ceva timp, pe pagina de Facebook.