VIDEO | Palatul Cercului Militar Național, nestemata Armatei Române (DOCUMENTAR)

Palatul Cercului Militar Național este situat în centrul istoric al Capitalei, la intersecția a două artere principale: Calea Victoriei și bulevardul Regina Elisabeta, chiar lângă Hotelului Capitol și Casa Capșa. Clădirea găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei Române și deține o filă din istoria țării, încă din timpul Primului Război Mondial. 

Cercul Militar Național este un edificiu unicat și asta datorită autenticității sale, dar și din prisma faptului ca de-a lungul anilor s-a intervenit foarte puțin pentru menținerea sa. Cu timpul, Cercul Militar a devenit monument istoric de nivel național.

Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început încă din anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul a fost cedat de Ministerul Domeniilor, în anul 1898.

EXTERNE Schengen 2025, ora 00.00. Miniștrii de Interne român și bulgar vor DESFIINȚA simbolic bariera de pe Podul Prieteniei

18:50

POLITICĂ Economistul Cristian SOCOL explică măsurile impuse de guvern/ „În astfel de momente, dacă îți tremură genunchii, mai bine pleci”

18:37

Palatul a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos. Asta după ce, timp de mai mulți ani, Cercul Militar al Ofițerilor din Garnizoana București a funcționat în localuri închiriate.

Necesitatea unui local propriu s-a resimțit de la începutul activității Cercului Militar, iar ideea unei clădiri monumentale, a unui palat, a apărut în 1889 și a aparținut generalului Eraclie Arion.

Astfel, încă din anul 1894, Cercul Militar și-a îndreptat atenția pe construirea unui local propriu. După demolarea Bisericii Sărindar, terenul rămas viran a devenit locul perfect de viitoarea construcție a Palatului Cercului Militar Național.

În anul 1898, terenul fostei Biserici Sărindar a fost cedat, prin decizia Parlamentului, Ministerului de Război pentru a putea face posibilă ridicarea clădirii Cercului Militar.

Abia în anul 1899 însă, s-a ales, prin intermediul unui concurs public, proiectul arhitecului Dimitrie Maimarolu. Acesta a fost și principalul proiectant al monumentului, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud.

Unele din decorațiunile interioare și exterioare la noua construcție a Cercului Militar, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.

Abia în anul 1911, Nicolae Filipescu, noul ministru de Război de la acea vreme, a dispus ca ministerul de război să ofere Cercului Militar o importantă donație. Cu ajutorul acestui sprijin, după mulți ani de așteptare, s-au creat condițiile favorabile de începere a construcției palatului. În acest an s-au realizat doar săpăturile pentru fundație.

În anul 1912 s-au rezolvat și ultimele probleme de ordin juridic și financiar și astfel au reușit să înceapă întreaga lucrare. Tot atunci s-a realizat și transferul de proprietate de la Ministerul de Război la Cercul Militar, în calitate de beneficiar.

Fondurile necesare pentru construcția clădirii au fost adunate, cu timpul, din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor, dar și din subvenții de stat și din împrumuturi rambursabile.

Patru ani mai târziu, Palatul Cercului Militar Național reprezenta deja un reper urbanistic al Capitalei. Lucrările pentru palat au fost finalizate, iar inaugurarea lui, care era prevăzută pentru toamna anului 1916, a fost amânată din cauza intrării României în Primul Război Mondial, alături de Antantă.

Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar a fost evacuat. Tot atunci, Cercul Militar a pierdut doi dintre fondatorii edificiului, pe Nicolae Filipescu și pe generalul Vasile Zottu.

În timpul celor doi ani de ocupație, Palatul Cercului Militar Național a devenit sediul corpului central de gardă al comenduirii Armatei Germane și totodată un fel de simbol al ocupației germane. Multe spații din palat au fost transformate în închisoare pentru prizonierii români și ruși care au ajuns pe mâinile inamicilor.

În data de 9 noiembrie, Guvernul român a adresat trupelor germane un ultimatum prin care le cerea să părăsească teritoriul României, ultimatum care a fost respectat, iar Bucureștiul avea să fie eliberat.

După război, sarcina cea mai importantă a Cercului Militar a fost reluarea activității și finalizarea lucrărilor de construcție ale Palatului, asta după ce clădirea a suferit, în timpul celor doi ani de ocupație, pagube majore.

Cu toate acestea, anul 1922 reprezintă cel mai important an pentru Palatul Cercului Militar Național. Și asta pentru că atunci s-au realizat lucrările de finisare și amenajare ale clădirii.

Inaugurarea a avut loc un an mai târziu, în 1923, iar la festivitate au luat parte atât regele Ferdinand, care a purtat uniforma de general de escortă regală, regina Maria, principele Nicolae, generalii Gheorghe Mărdărescu, ministrul de Război, Constantin Christescu, șeful Marelui Stat Major, Ștefan Holban, dar și multe alte nume importante din acea vreme.

Mitropolitul Miron Cristea a binecuvântat palatul și întregul corp ofiţeresc și și-a exprimat convingerea că Biserica și Armata se vor înțelege, exact așa cum Cercul Militar s-a identificat cu sfântul lăcaș al Sărindarului care a fost demolat pentru a se realiza construcția palatului.

Astfel, inaugurat oficial la 4 februarie 1923, Palatul se dovedește a fi unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice ale ţării.

Palatul are, în interiorul său, mai multe săli fastuoase care pot fi vizitate. Una dintre acestea este Sala de Marmură. Ea a fost destinată încă de la început celor mai importante evenimente, iar astăzi poate fi numită drept una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii românești.

Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta își găsesc echilibrul în șirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de inspirație antică, cu stilizări și prelucrări în stilul epocii.

Sala de Marmură este plasată în prelungirea sălii anterioare. Ea are pereții îmbrăcați în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate și acoperite cu foiță de aur.

Sala Bizantină, așa cum ne trimite și numele, a fost construită în stil bizantin și s-au adăugat elemente specifice artei tradiționale românești. Aceasta este dominată de un șir de arcade care susțin un plafon casetat.

În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente și unele momente de referință din Istoria poporului român.

Sala Gotică îmbină arhitectura gotică cu candelabrele simple, în timp ce Sala Norvegiană este inspirată din arhitectura specifică nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, care reprezintă chipuri de animale inspirate tot din mitologia scandinavă.

Sala Restaurant și-a desfășurat activitatea încă din anul 1951 și este unul dintre cele mai somptuoase saloane ale Palatului. Aceasta avea aproximativ 400 de locuri, iar interiorul era format din separeuri elegante, cu diverse rotonde mascate de draperii.

În clădirea Palatului Cercului Militar Național funcționează și Biblioteca Militară Națională, iar la exterior se află bustul arhitectului Dimitrie Maimarolu, monument care a fost dezvelit pe data de 1 martie 2005 în semn de apreciere.

Totodată, în clădirea palatului s-a deschis și Galeria Artelor, una dintre cele mai cunoscute săli de expoziție din București, care găzduiește anual expoziții ale artiștilor plastici.

Dincolo de evenimentele politice și militare, Palatul Cercului Militar a fost nevoit să facă faţă și cataclismelor naturale, așa cum a fost cutremurul din anul 1940. Acesta a avut o intensitate de 7,4 pe Richter și efectele lui au fost imense.

Cu toate acestea, Palatul Cercului Militar a rezistat seismului, datorită muncii bine făcute a arhitecţilor și constructorilor care au lucrat la edificarea lui.

În anul 1947, Cercul Militar a fost înscris în rândul instituțiilor de cultură recunoscute ale Capitalei, datorită dotărilor și condițiilor bune pentru desfășurarea activităților culturale, educative și de petrecere a timpului liber, cum ar fi biblioteca, sala de scrimă, cursurile de limbi străine, balurile și activitățile protocolare.

În anul 1949, însă, Cercul Militar și-a pierdut statutul pe instituție privată și a devenit Casa Centrală a Armatei, care a continuat tradiția activităților cu caracter cultural-educativ.

În perioada 1977-1989, pe lângă activitățile specifice, au avut loc și lucrări de reparații și restaurare, în urma cutremurului din 1977. Aceste lucrări au fost realizate inițial de Trustul de Construcţii Carpaţi, apoi de Centrul de Proiectări Construcţii Militare şi Sectorul Militar nr.1 Bucureşti.

Refacerea frescelor, decorarea capitelurilor şi aplicarea vopsitoriilor artistice au fost realizate de specialişti de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, precum şi de artişti plastici renumiţi.

Fără îndoială, una dintre cele mai importante reuniuni găzduite de ţara noastră a fost Summit-ul Organizaţiei Nord Atlantice din perioada aprilie 2008. Acesta a fost al 20-lea din istoria Alianţei și al treilea din perioada post Război Rece în care s-au adresat invitaţii de aderare.

Summit-ul a avut loc la Palatul Parlamentului, însă la Cercul Militar Naţional, în perioada 1-3 aprilie, a avut loc principalul element de diplomaţie publică, respectiv forumul Trans-Atlantic.