Pană de curent în Capitală în urma unui incident la stația de transformare Fundeni. Anunțul Transelectrica
Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în Sectorul 2 din București, în cursul dimineții de marți.
Pana de curent a fost provocată de un incident petrecut în stația de transformare Fundeni, au informat reprezentanți ai Transelectrica, citați de site-ul agenției Agerpres.
„Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză”, au precizat reprezentanţii transportatorului de energie.
Reprezentanții Transelectrica au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi.
Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.
A doua avarie la aceeași stație în câteva luni
În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat 100.000 de locuitori ai Capitalei.
Stația a fost retehnologizată în perioada 2005-2007.
„Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare”, spunea, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.
Avaria, la doar câteva zile după un incident major la nivel european
Avaria vine la doar câteva zile după ce zona de nord-vest a României a rămas fără energie electrică din cauza unui incident în rețeaua europeană de transport.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că avaria de la rețeaua de energie electrică din nord-vestul României s-au produs din cauza unui incident care a afectat rețeaua electrică europeană interconectată de transport .
Virgil Popescu a precizat că „Sistemul Energetic Național funcționează în parametri și nu are sincope”.
De asemenea, și Asociaţia Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa (ENTSO-E) a venit cu precizări susținând că stabilitatea sistemului de transport al energiei din majoritatea ţărilor europene nu a fost afectată de avaria înregistrată vineri după-amiază.
Asociația a explicat faptul că o zonă din sud-estul regiunii Europei Continentale a fost separată de reţeaua interconectată a restului Europei Continentală în perioada menţionată, având loc o cădere temporară de frecvenţă de aproximativ 250 mHz.