„Până la a ne bate joc de copiii noștri!” Reprezentantul părinților, despre riscul amânării anului școlar – DECLARAȚII EXCLUSIVE
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP), a declarat pentru Gândul că-i susține pe profesori în demersul lor de a-și cere drepturile, însă, totul până la a pune în pericol viitorul școlar al copiilor. Acesta a mărturisit că lucrul care sperie în momentul de față este acela că nu există o predictibilitate cu privire la ceea ce se va întâmpla cu examenele care ar trebui să se desfășoare în următoarea perioadă.
Reamintim că joi sindicaliștii au respins ultima ofertă salarială a guvernului, considerând-o una jignitoare pentru ceea ce ar trebui să reprezinte meseria de dascăl în România lui 2023.
„Sunt alături de sindicate, dar nu în detrimentul copiilor noștri”
Iulian Cristache a punctat și faptul că cei mai îngrijorați sunt elevii care vor să urmeze o facultate în afara țării și care au nevoie de diploma de bacalaureat.
„Depinde cât va ține greva. Înghețarea înseamnă decalare – dar există riscul ca această grevă, dacă intră în perioada de vacanță, atunci când nu se mai poate întâmpla nimic și nu mai influențează actul pedagogic – să dureze și trei luni de zile. Și atunci vorbim de amânarea anului școlar. Sunt speriați (elevii- n.r) în sensul că nu avem clar un calendar decalat.
Plus că elevii care admit la facultăți din străinătate își pierd calendarul, pentru că trebuie să prezinte diploma de Bacalaureat și nu vor mai avea această șansă. Și noi i-am susținut pe profesori necondiționat, dar eu am pus o paranteză, până la momentul în care vorbim de afectarea copiilor noștri. Eu sunt alături de sindicate, dar nu în detrimentul copiilor noștri, pentru că înseamnă că îmi uit menirea.
Eu sunt reprezentantul unei Federații de Părinți, nu sunt reprezentantul sindicatelor. Susținem revendicările profesorilor, dar până la a ajunge în situația de a ne bate joc de copiii noștri. Înțeleg că profesorii sunt umiliți, că trebuie să-și ceară drepturile, dar până la a fi împotriva propriilor copii!”, a explicat Iulian Cristache.
Sindicaliștii au respins „oferta finală” a guvernului: „Nu au înțeles nimic. Greva continuă”
„Nu mai este doar o grevă pentru salarii, ci pentru demnitate! Guvernanții nu au înțeles absolut nimic, este o acțiune de protest pentru demnitate”, au spus liderii de sindicat, aflați la protestul din fața Palatului Victoria.
„Guvernanții vor decide când această acțiune de protest se va suspenda sau nu. Este inacceptabil să fii acuzat că, în momentul în care te bați pentru o salarizare decentă, manifestarea ar fi manipulată de Rusia. Nemulțumirile sunt reale. Este inadmisibil! Oferta Guvernului este una jignitoare!”, a spus Marius Nistor, președinte la Sindicatul Salariaților din Învățământ București.
CITIȚI ȘI: