Până la ce dată îți poți recupera zilele de CONCEDIU de odihnă din 2022. Ce prevede legea
Concediul de odihnă este un drept de care beneficiază toți angajații din România, iar cei care nu și-au luat încă toate zilele pe anul trecut trebuie să știe că mai au timp suficient să beneficieze de libere.
Codul muncii stipulează că liberele din CO pot fi luate și la o dată ulterioară, nu sunt zile pierdute, cum mulți angajatori, în mod eronat, le spun angajaților.
Ce prevede Codul muncii
Potrivit legii, persoanele care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă aferente anului 2022 pot cere angajatorului să le primească până la jumătatea anului 2024.
Codul Muncii arată că durata minimă a concediului de odihnă este 20 de zile. Angajații pot depune cerere pentru concediu de odihnă cu minimum 60 de zile înainte de efectuarea acestuia.
Iată ce prevede Codul muncii la secțiunea concedii de odihnă:
Art. 144. Intangibilitatea dreptului la concediu de odihnă
- (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor;
- (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
Art. 146. Efectuarea şi compensarea concediului de odihnă
- (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an;
- (2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual;
- (3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2022 se pot lua până la data de 30 iunie 2024, arată Antena 3.