Pandemia de coronavirus. A fost depășit pragul de 200 de milioane de infectări la nivel global

Publicat: 04 08. 2021, 13:20

Pandemia de coronavirus afectează, încă, întreaga planetă, iar numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 a depășit, din păcate, cifra de 200 de milioane de persoane infectate la nivel global. Miercuri, potrivit informațiilor centralizate la nivel mondial, sunt 200.410.709 de oameni infectați cu COVID-19, iar 4.262.651 de persoane au decedat.

Jumătate din aceste cazuri de infecție cu noul coronavirus, potrivit statisticilor, sunt ”contabilizate” în doar 6 țări ale lumii – SUA, India, Brazilia, Rusia, Franța și Marea Britanie.

Specialiștii avertizaseră deja că cifra de 200 de milioane de persoane infectate va fi atinsă, ținând cont de ultimele evoluții pandemice și de noua tulpină Delta, în pofida campaniilor de vaccinare declanșate în fiecare țară.

Pe data de 4 august, la ora 09.07 GMT, Statele Unite ale Americii înregistrau:

  • 36,049,015 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 630,497 de decese
  • 29,756,586 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 346.456.669 de doze de vaccin, 45,63% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 57,68% aflându-se la prima doză.

India

  • 31,769,132 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 425,789 de decese
  • 30,933,022 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 472.223.639 de doze de vaccin, 7,82% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 27,61% aflându-se la prima doză.

Brazilia

  • 19,986,073 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 558,597 de decese
  • 18,746,865 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 142.488.679 de doze de vaccin, 20,63% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 52,24% aflându-se la prima doză.

Rusia

  • 6,356,784 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 161,715 de decese
  • 5,679,842 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 62.225.609 de doze de vaccin, 18,1% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 26,13% aflându-se la prima doză.

Pe de altă parte, Rusia a aprobat studiile clinice ale unei combinații a vaccinului coronavirus al lui Sputnik V și a medicamentului anglo-suedez AstraZeneca, iar cercetările vor dura până în primăvara anului 2022.

Evoluția infectărilor cu noul coronavirus în Rusia | 2020 – 2021

Franța

  • 6,178,632 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 161,715 de decese
  • 5,679,842 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 72.673.342 de doze de vaccin, 49,16% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 64,34% aflându-se la prima doză.

Marea Britanie

  • 5,923,820 de persoane infectate cu noul coronavirus
  • 129,881 de decese
  • 4,552,631 de persoane vindecate.

Au fost administrate, până acum, 85.196.986 de doze de vaccin, 61,5% dintre cei vaccinați primind ambele doze de vaccin, iar 75,14% aflându-se la prima doză.

 

Anthony Fauci: ”Nu cred că vom vedea lockdown în SUA”

Anthony Fauci, consilierul medical principal al președintelui Joe Biden, că nu se așteaptă ca Statele Unite să revină la carantină, în ciuda riscurilor tot mai mari de infecții cu COVID-19 pe care le prezintă varianta Delta.

”Nu cred că vom vedea lockdown. Avem 100 de milioane de oameni în această țară care sunt eligibili pentru a fi vaccinați”, a transmis Fauci, care este și director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, la ABC „This Week”.

Florida are unul dintre cele mai grave focare din țară, bazat pe cazuri noi pe cap de locuitor și a înregistrat creșterea infecțiilor cu 50% săptămânal. Cu toate acestea, guvernatorul Ron DeSantis a blocat purtarea  măștilor sanitare în școlile statului, spunând că părinții ar trebui să decidă. Chiar dacă statele nu recurg la blocaje din nou, răspândirea variantei Delta ar putea totuși amenința economia (mai multe detalii AICI).

Numărul mediu de cazuri noi raportate în fiecare zi s-a dublat aproape în ultimele 10 zile și numărul pacienților spitalizați în multe state este în creștere, potrivit unei analize Reuters.

Covid-19, din nou la Wuhan

Noul coronavirus revine la Wuhan – China – după câteva luni în care nu mai fuseseră identificate cazuri. Șapte muncitori au fost testați pozitiv și au fost trimiși în izolare. Cei 7 muncitori care au primit rezultate pozitive au fost trimiși în spitale pentru tratamente conexe, transmite agenția ANSA.

Anunțul a fost făcut de autoritățile din capitala Hubei, potrivit mediafax.ro, acolo unde a fost identificat noul coronavirus pentru prima dată, la sfârșitul anului 2019.

Autoritățile din China au impus, din nou, restricții, în urma acestor infecții, inclusiv purtarea măștii în public, distanțarea și spălarea frecventă a mâinilor. Wuhan a atinsese o rată de vaccinare de 77%.