„Ar fi o greșeală gravă să credem că pandemia s-a terminat”. Avertismentul transmis de secretarul general al ONU
Șeful ONU avertizează că pandemia nu s-a terminat și condamnă distribuția „scandalos de inechitabilă” a vaccinurilor la nivel mondial.
După doi ani, pandemia nu s-a încheiat și ar putea fi prelungită și mai mult din cauza distribuției „scandalos de inechitabilă” a vaccinului, a avertizat miercuri secretarul general al ONU, citat de Medical Express.
„Bilanţul cel mai tragic al pandemiei a afectat sănătatea şi viaţa a milioane de persoane, cu peste 446 de milioane de cazuri de COVID-19 în lumea întreagă, peste 6 milioane de decese confirmate şi nenumărate alte persoane spitalizate şi afectate de o deteriorare a sănătăţii mintale”, a declarat șeful ONU, Antonio Guterres.
„Datorită măsurilor de sănătate publică fără precedent și dezvoltării și implementării extraordinar de rapide a vaccinurilor, multe părți ale lumii țin pandemia sub control”, a spus el.
„Dar ar fi o greșeală gravă să credem că pandemia s-a încheiat”.
Guterres a remarcat că „distribuția vaccinurilor rămâne scandalos de inechitabilă” și că, deși se produc 1,5 miliarde de doze de vaccin în fiecare lună, „aproape trei miliarde de oameni încă așteaptă prima vaccinare”.
„Acest eșec este rezultatul direct al deciziilor politice și bugetare care acordă prioritate sănătății oamenilor din țările bogate față de sănătatea oamenilor din țările sărace”, a spus Guterres.
O astfel de abordare reprezintă „o reţetă pentru mai multe variante virale, mai multe lockdown-uri şi mai multă tristeţe şi sacrificiu în fiecare ţară”, a spus sursa citată anterior.
Declarația s-a încheiat prin a cere întregii lumi să se implice „pentru a pune capăt acestei pandemii… și pentru a închide odată pentru totdeauna acest capitol trist din istoria umanității”.
Ce spune ministrul Sănătății despre un eventual val 6 al pandemiei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit marți, în cadrul unei conferințe de presă, despre eventualitatea apariției unui nou val de infectări cu SARS-CoV-2 în România.
Acesta a declarat că în acest moment nu poate să vorbească despre apariția unui nou val, dar le-a recomandat românilor să fie prudenți în continuare, chiar dacă restricțiile au fost ridicate, odată cu decizia de neprelungire a stării de alertă la nivel național.
Eu nu vreau să mă hazardez să fac afirmații tranșante, mai ales când e vorba despre un agent biologic cu o foarte mare variabilitate genetică. Așteptăm toamna, nu ca să vină un nou val, ci să vedem dacă particularitățile în ceea ce privește transmisibilitatea și patogenitatea unor tulpini, variante emergente, ne pun în situația apariției unui astfel de val. Din cauza asta, este bine să fim reținuți și atunci când discutăm despre reguli, pentru că regulile pot fi legiferate sau pot fi practicate. Rămân deptul practicării regulilor de protecție individuală, care duc la protecția comunității, iar lucrul acesta, dacă se va dovedi necesar, trebuie să îl avem în vedere pe tot parcursul acestui an. Nu trebuie să fim excesivi, dar nici nu putem să fim imprudenți”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Ministrul a explicat că, totuși, deși se renunță la restricții, România se confruntă în continuare cu o transmitere comunitară a coronavirusului, deși a existat o scădere rapidă a numărului de cazuri de infectare.
Astfel, el le recomandă românilor să fie prudenți în continuare, astfel încât să fie evitată o creștere a numărului de cazuri.
„Continuăm să recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, de exemplu în piețe sau în spații extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, și nu mă refer la personalul medical, pentru că în acest caz, masca face parte din echipamentul de protecție, ne referim la pacienți sau la aparținătorii acestora, în grădinițe, școli și universități, atât pentru personalul didactic și nedidactic, cât și pentru elevi.
De asemenea, evitarea spațiilor aglomerate, fie că ele sunt închise sau deschise, rămâne o recomandare care ar trebui să fie luată în considerare de către cetățeni. Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic, rămân valabile și previn nu numai infecția cu noul coronavirus.
Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie, tot așa, curățate și dezinfectate periodic, iar în cazul persoanelor la care apar simptome de îmbolnăvire, testarea, prezentarea la medicul de familie și, în cazul unui test pozitiv, prezentarea la un centru de evaluare sau la UPU sunt importante pentru a putea fi evaluați, pentru a primi tratament specific antiviral”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.