PANDEMIE COVID-19. Primele doze de vaccin au ajuns la „Cantacuzino”. Recepția, făcută de Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Raed Arafat! – Galerie FOTO
România a recepționat cele 10.000 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus. Ajunse în țară vineri, de Crăciun, vaccinurile au luat drumul Capitalei, iar sâmbătă, 26 decembrie, au fost recepționate de specialiștii Institutului Cantacuzino.
La prima oră a dimineții, la Institutul Cantacuzino a fost forfotă mare, pe măsura „musafirilor” ajunși.
Delegație impresionantă la „Cantacuzino”
Recepția vaccinului antiCovid a fost făcută de premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și șeful DSU, Raed Arafat. De la Institutul Cantacuzino, vaccinul va fi distribuit către cele 10 spitale Covid aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei.
România a primit o tranșă de 10.000 de doze de vaccin antiCovid dezvoltat de compania Pfizer/ BioNTech. Acesta este primul vaccin căruia Comisia Europeană i-a acordat autorizația condiționată de punere pe piață. Vineri, la sosirea în țară, pachetul a fost așteptat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi de şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă. Sub escorta echipajelor de Poliție și Jandarmerie, camionul cu primele doze de vaccin alocate României a luat drumul Capitalei.
Anul viitor, în ianuarie, România ar urma să primească încă 750.000 de doze de vaccin. Din ce s-a stabilit, țara noastră va avea alocată o cantitate de 150.000 de doze pe fiecare săptămână.