UPDATE | Bărbatul care ameninţa că se aruncă de pe acoperişul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu, convins să coboare (VIDEO)
This browser does not support the video element.
Autorităţile din judeţul Gorj sunt în alertă, vineri, 24 februarie, după ce un bărbat în vârstă de 27 de ani s-a urcat pe acoperişul clădirii în care funcţionează Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu şi ameninţă că se aruncă de acolo.
UPDATE – Bărbatul care ameninţa că se aruncă de pe acoperişul Spitalului Judeţean a fost convins să coboare
Bărbatul care ameninţa că se aruncă de pe acoperişul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu a fost convins să coboare, după-amiază, de către mediatorul sosit la faţa locului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim, bărbatul a recurs la acest gest din cauza unor probleme conjugale.
Reprezentanţii unităţii medicale, citați de Agerpres, au informat că bărbatul nu este pacient al spitalului, acesta urcându-se pe clădire pe schelele care sunt montate pentru reabilitarea clădirii.
Știrea inițială:
Pompieri, echipaje medicale şi poliţişti sunt mobilizaţi, vineri, la sediul de pe strada Tudor Vladimirescu al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde un bărbat s-a urcat pe acoperişul sediului spitalului, ameninţând că se aruncă.
Nemulţumirile bărbatului par a fi legate de faptul că are probleme cu soţia.
La un moment dat, el a strigat că nu suportă ca al său copil să îi spună altcuiva ”tată”.
La locul incidentului au fost trimise mai multe ajutoare
La locul incidentului au fost trimise o autoplatformă pentru lucru la înălţime, o autospecială pentru descarcerare, echipaje medicale.
De asemenea, un mediator din cadrul Poliţiei judeţene se află acolo.
„Un bărbat care s-a urcat pe clădirea Spitalului Județean de Urgenta Tg.-Jiu, sediul de pe strada Tudor Vladimirescu, și amenință că se arunca în gol.
La fata locului s-au deplasat o autoplatformă pentru lucru la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare, echipaje medicale, precum și un mediator din cadrul IPJ“, a anunțat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.