Paolo Pininfarina, nepotul fondatorului celebrei firme de design auto, a murit la vârsta de 65 de ani. El se afla la conducerea companiei, din 2008

Publicat: 09 04. 2024, 20:53
Actualizat: 09 04. 2024, 20:55
Paolo Pininfarina

Paolo Pininfarina, 65 de ani, nepotul fondatorului celebrei firme de design auto, legendarul „Pinin”, a murit marți, la vârsta de 65 de ani, după o lungă și grea suferință, potrivit La Stampa.

El era președintele companiei de design cu același nume, rol pe care îl preluase în august 2008, după moartea tragică a fratelui său mai mare, Andrea, care a fost lovit d eun șofer octogenar, în timp ce mergea pe scuterul său marca Vespa.

Soția sa Ilaria, cei cinci copii Greta, Giovanni, Iole, Tullio și Giulia și mama sa Giorgia Gianolio i-au fost alături până la sfârșit.

„Consiliul de administrație și compania se adună în jurul familiei în amintirea figurii profesionale și umane a lui Paolo Pininfarina, care timp de atâția ani a revărsat angajament, entuziasm și energie asupra companiei fondate de bunicul său Battista în 1930, prezidând-o din 2008 până în prezent. Datorită dedicării lui Paolo Pininfarina, compania a început în anii 1980 un proces de diversificare care a dus-o, în timp, să devină un punct de referință în alte domenii de design decât cel auto”, se arată într-un mesaj al companiei, citat de G4Media.ro.

Paolo Pininfarina – scurtă biografie

Paolo Pininfarina a studiat ingineria mecanică la Politecnico di Torino înainte de a se alătura firmei tatălui său, Sergio Pininfarina, în 1982, ca stagiar staționat în străinătate la Cadillac și Honda (1983), iar apoi ca manager de calitate al proiectului Cadillac Allanté (1984-86) și manager de program al proiectului Engineering GM 200 la General Motors (1987-89), care a dus la Chevrolet Lumina APV, Oldsmobile Silhouette și Pontiac Trans Sport.

Paolo Pininfarina a devenit primul director al noii Pininfarina Extra S.r.l. (1987), care se ocupă de design pentru alte industrii decât cea auto (mobilă, electrocasnice, maritimă), fiind în același timp și în conducerea superioară a firmei de automobile (membru al consiliului de administrație în 1988, vicepreședinte în 2006), iar apoi președinte (2008), succedându-i fratelui său Andrea Pininfarina (1957-2008).

A fost membru în consiliul de administrație al Istituto Europeo di Design din Torino (1996-2004) și este fondator participant emerit al Associazione per il Disegno Industriale din Milano.

FOTO – Profimedia