Prima pagină » Actualitate » Paolo TAVIANI, veteranul cinematografiei italiene, mort la 92 de ani

Paolo TAVIANI, veteranul cinematografiei italiene, mort la 92 de ani

Paolo TAVIANI, veteranul cinematografiei italiene, mort la 92 de ani

Unul dintre cei mai titrați regizori italieni din toate timpurile s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Paolo Taviani a creat filme de referință în cinematografia europeană și lăsat în urma sa câteva capodopere artistice.

Reamintim doar „Padre padrone”, care a câștigat Palme d’Or, la Cannes, în 1977.

„A realizat filme de neuitat, profunde și angajate”

Fratele său, legendarul Vittorio Taviani, a murit în 2018, pe când avea 88 de ani.

„Cu Paolo Taviani, pierdem un mare maestru al cinematografiei italiene. Împreună cu fratele său Vittorio, a realizat filme de neuitat, profunde și angajate, care au devenit parte din imaginarul colectiv și din istoria cinematografiei”, a scris primarul Romei, Roberto Gualtieri, pe platforma X.

Funeraliile lui Paolo Taviani, care s-a stins din viață în capitala Italiei după o „scurtă boală”, vor avea loc luni, 4 martie, anunță și Le Figaro.

Frații Taviani au realizat 15 filme, creațiile lor fiind un amestec de poezie, istorie și psihanaliză.

„Padre padrone”, capodopera celor doi, este o adaptare a romanului autobiografic al lui Gavino Ledda. Subiectul peliculei îl reprezintă viața unui tânăr cioban care scapă de controlul despotic al tatălui său. Din cauza nevoilor, acesta și-a forțat fiul să abandoneze școala, care la vârsta de 20 de ani era doar un cioban analfabet.

Cine i-a inspirat pe frații Taviani

Paolo Taviani a fost jumătatea unui duo încântător (…) Împreună cu fratele său mai mare, Vittorio, un fel de grație a atins filmele lor, cu rigoarea morală și poezia lor inimitabile”, a comentat Gilles Jacob, ex-președinte al Festivalului de la Cannes, vestea morții ultimului Tavani.

Vittorio și cu mine am decis să facem filme când eu aveam 16 ani, iar el 18, când am văzut Paisa, al lui Rosselini. Ne-am dat seama că filmele ne pot schimba viața și ne pot dezvălui cine suntem cu adevărat. Câțiva ani mai târziu, am câștigat Palme d’Or, cu Padre Padrone, prezentat de Rosselini, și a fost ca și cum s-ar fi închis un cerc”, declara Paolo Tavani cu ani în urmă.

În 2012, cei doi frați Taviani au fost recompensați cu Ursul de Aur, la Festivalul de la Berlin, pentru superproducția „Cezar trebuie să moară”. Povestea i-a adus în prim-plan pe deținuții din închisoarea Rebibbia, din Roma, care au interpretat într-o manieră originală opera lui Shakespeare.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și