Prima pagină » Actualitate » Papa Francisc cere eliberarea imediată a ostaticilor reținuți de Hamas: ” Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace”

Papa Francisc cere eliberarea imediată a ostaticilor reținuți de Hamas: ” Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace”

Papa Francisc cere eliberarea imediată a ostaticilor reținuți de Hamas: ” Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace”

Papa Francisc cere eliberarea imediată a ostaticilor reținuți de gruparea teroristă Hamas și transmite că în Orientul Mijlociu este nevoie de pace, nu de război. 

Suveranul Pontif și-a exprimat și îngrijorarea legată de asediul Gazei, spunând că în zona respectivă, bombardată de armata israeliană după ce gruparea teroristă Hamas a atacat Israelul, trăiesc persoane nevinovate.

”Cer ca ostaticii să fie eliberați imediat”, a spus Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, la finalul audienței sale săptămânale la Vatican.

Papa Francisc a adăugat că ”este dreptul celor care sunt atacați să se apere”, dar s-a declarat îngrijorat de ”asediul total” în care trăiesc palestinienii din Gaza.

”Terorismul și extremismul nu ajută la găsirea unei soluții”

Suveranul Pontif a mai spus că terorismul și extremismul nu reprezintă o soluție pentru ”stingerea” conflictului dintre israelieni și palestinieni, ambele părți având de suferit.

Terorismul și extremismul nu ajută la găsirea unei soluții la conflictul dintre israelieni și palestinieni, ci alimentează ura, violența, răzbunarea și nu fac decât să sufere ambele părți.

Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace, o pace construită pe dreptate, dialog și curajul fraternității”, a mai transmis Papa Francisc.

”Orori inimaginabile”

Militarii israelieni au raporat orori inimaginabile observate în comunitățile din sudul Israelului atacate de militanți ai grupurilor fundamentaliste palestiniene Hamas și Jihadul Islamic.

Potrivit postului de televiziune i24News, în localitatea israeliană Kfar Aza au fost descoperite cadavrele a 40 de copii uciși de teroriștii Hamas. Kibbutzul Kfar Aza se afă la mai puțin de un kilometru de frontiera Israelului cu Fâșia Gaza.

”Nu este un război, este un masacru. Jurnaliștii au fost invitați în localitatea Kfar Aza pentru prima dată, la patru zile după ce comunitatea a fost vizată de atacul șocant al teroriștilor Hamas”, a declarat generalul israelian Itai Veruv. (alte detalii AICI)


Citește și:

Forțele de Apărare Israeliene anunță că au DISTRUS sistemele de detectare aeriană ale grupării Hamas

Statele Unite avertizează Iranul să nu se implice în conflictul cu Israelul / Macron cere prudență privind acuzațiile la adresa Teheranului

LIVE TEXT. Război Hamas-Israel: Uniunea Europeană cere Israelului să respecte dreptul internațional

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și