Papa Francisc denunţă o „cruzime tot mai oribilă” în Ucraina, făcând referire la masacrul de la Bucea

Publicat: 07 04. 2022, 05:30
Papa Francisc | Foto - Profimedia Images

Papa Francisc denunţă miercuri o „cruzime tot mai oribilă” în Ucraina, inclusiv asupra civililor, referindu-se la „masacrul de la Bucea”. Papa a desfăşurat un steag ucrainean în faţa a mii de credincioşi adunaţi în sala Paul al VI-lea.

„Veşti recente din Războiul din Ucraina (…) atestă noi atrocităţi, precum masacrul de la Bucea, o cruzime tot mai oribilă, comisă de asemenea împotriva unor civili, femei şi copii. Acestea sunt victime al căror sânge nevinovat strigă la cer şi imploră să se pună capăt acestui război! Fie ca armele să tacă! Fie ca moartea şi distrugerea să înceteze!”, denunţă Papa la finalul audienţei generale, potrivit independent.co.uk

Papa a desfăşurat, câteva minute mai târziu un steag ucrainean în faţa a mii de credincioşi adunaţi în sala Paul al VI-lea.

”Acest steag vine din război, din acest oraş martirizat Bucea”, a declarat el, în prezenţa unor copii ucraneni, după care a sărutat steagul vizibil înegrit în luptă.

Aceasta este prima declaraţie a Papei după descoperirea a zeci de cadavre la Bucea, în apropierea Kievului, în urma retragerii trupelor ruse, care a provocat o undă de şoc şi o condamnare unanimă a europenilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză forţele ruse de faptul că au ucis civili la Bucea, însă Kremlinul dezminte orice responsabilitate şi susţine că imaginile sunt ”fabricate” de Kiev.

Francisc a deplâns ”neputinţa organizaţiilor internaţionale” în privinţa acestui război

”După al Doilea Război Mondial s-a încercat să se pună bazele unei noi istorii a păzii, însă, din nefericire, s-a perpetuat vechea istorie a marilor puteri concurente. Iar în actualul Război din Ucraina noi suntem martorii neputinţei organizaţiilor internţaionale”, a spus  el.

Papa Francisc şi-a exprimat ”disponibilitatea”, duminică, la întoarcerea dintr-o vizită în Malta, să contrbuie la reducerea la tăcere a armelor în Ucraina.

El s-a declarat pregătit să se ducă la Kiev, după ce a condamnat un ”război sacrilegiu”.