Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă de 87 de ani.
Sistemul agrovoltaic folosește panouri fotovoltaice care sunt instalate pe terenurile agricole pentru a produce energie electrică.
Papa a subliniat importanța energiei solare într-o scrisoare, spunând: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică”.
Papa Francisc a declarat în scrisoarea sa „Fratello Sole” („Fratele Soare”) din 21 iunie că energia produsă va permite alimentarea stației de emisie Radio Vatican și va asigura necesarul de energie electrică al Cetății Vaticanului, potrivit Agerpres.
Papa Francisc a făcut din ecologie unul dintre pilonii pontificatului său, dar nu este clar cât de mare va fi acest parc și când va fi deschis. Cardinalul care este guvernator al Statului Cetății Vaticanului și şef al Administrației Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA) a primit ordinul papal de a construi parcul solar.
În 2008, papa Benedict al XVI-lea a instalat panouri solare pe acoperişul sălii mari Paul al VI-lea, care găzduiește audiențele papale săptămânale. Acest lucru a dat startul inițiativelor Vaticanului pentru mediu.
Cincisprezece ani mai târziu, cel mai mic stat din lume și-a luat angajamentul de a-și reduce emisiile de gaze cu douăzeci la sută față de nivelul din 2011.