Părinți acuzați că și-au lăsat fiica să mănânce până a murit de obezitate. Ce vârstă avea fata, care a fost găsită decedată în casă
Doi părinți sunt acuzați de ucidere din culpă, după ce și-ar fi lăsat fiica să mănânce prea mult și să moară de obezitate.
Astfel, Sarah Lloyd-Jones (39 de ani) și Alun Titford (44 de ani) au fost acuzați de omor din culpă, pentru că din cauza lor a murit un copil. Propriul lor copil.
Kaylea Louise Titford, în vârstă de 16 ani, a fost găsită moartă în casa ei din Powys, Țara Galilor, în octombrie 2020, „palidă și rece”, scrie Digi24.ro.
Dintre cei doi soți, doar ea a recunoscut în fața instanței de judecată că este vinovată pentru moartea fiicei sale adolescente, nu și soțul său, care va fi judecat în ianuarie.
La o audiere anterioară, s-a spus că obezitatea lui Kaylea a fost cauzată de indiferența părinților, care nu au ținut cont de starea ei și nu au hrănit-o corespunzător.
Kaylea, care era într-o stare de vulnerabilitate, ar fi trebuit să aibă un regim alimentar strict, însă ancheta a stabilit că în anul 2020, în perioada 24 martie – 11 octombrie, părinții nu i-au asigurat nevoile nutriționale, iar adolescenta a ajuns să sufere de obezitate morbidă.
De asemenea, mama a fost acuzată că nu a apelat din timp la ajutor medical, potrivit sursei citate.