Părinții care își duc copiii la vaccinare anti-COVID-19 vor beneficia de o zi liberă plătită
Campania de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani va începe de miercuri, 26 ianuarie, în România, iar părinţii pot beneficia de o zi liberă plătită de la serviciu. .
Potrivit Legii nr. 221/2021, părinţii pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă.
(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public şi privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenților;
Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
Legea nr. 221/2021 mai prevede zi liberă plătită și pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public şi privat.
De asemenea, elevii și studenții primesc câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.
Ziua liberă se obţine în baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, beneficiarii zilei libere au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
Începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, împotriva COVID-19
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează asupra modalităților de administrare a vaccinului Comirnaty-Pfizer/ BioNTech împotriva COVID-19, pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani, începând cu data de 26 ianuarie 2022.
Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.
Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.
De asemenea, Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) este optimizat și permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare.
Sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile.
Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.