Prima pagină » Actualitate » Părinţii elevului sârb care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost CONDAMNAȚI la închisoare. Băiatul nu poate răspunde penal, din cauza vârstei sale

Părinţii elevului sârb care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost CONDAMNAȚI la închisoare. Băiatul nu poate răspunde penal, din cauza vârstei sale

Părinţii elevului sârb care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost CONDAMNAȚI la închisoare. Băiatul nu poate răspunde penal, din cauza vârstei sale
FOTO - Captură video

Părinţii elevului sârb de 13 ani care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost condamnaţi la 14 ani şi jumătate de închisoare, respectiv 3 ani. Procurorii îi acuză pe cei doi soți că nu au asigurat armele, iar pe bărbat că l-a învăţat pe fiul său să tragă cu o armă.

Crimele, care au avut loc la 3 mai 2023, au șocat Serbia, țară în care atacurile armate în masă sunt rare. Ulterior,  procesul s-a îndreptat împotriva părinților adolescentului, pentru că fiul lor nu poate fi urmărit penal, din cauza vârstei sale, notează observatornews.ro.

Bărbatul a fost condamnat, luni, la 14 ani și 6 luni de închisoare, în timp ce femeia a primit 3 ani de închisoare, a precizat instanța superioară din Belgrad.

Procurorii au susținut că tatăl și-a instruit fiul să tragă cu arma, nu și-a asigurat în mod corespunzător muniția și i-a permis băiatului să ascundă în rucsacul său un pistol și 92 de gloanțe, pe care le-a folosit ulterior la atacul armat. La rândul său, femeia a fost acuzată de deținere, port sau trafic neautorizat de arme.

În urma atacului armat din luna mai a anului 2023, minorul a ucis zece persoane (nouă elevi și un paznic al școlii) și a rănit alte șapte (șase elevi și un profesor).

FOTO – Captură video: Observator TV

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și