Parlamentul Ungariei a decis prelungirea stării de urgență până la 1 noiembrie din cauza războiului provocat de Rusia în Ucraina
Parlamentul ungar a votat, miercuri, prelungirea cu încă cinci luni a stării de urgenţă instituită din cauza războiului din Ucraina. Legea privind ordinea juridică specială a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă.
Legea a fost extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria. Scopul aceste legi este de a pune la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoane refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului.
Prim-ministrul Viktor Oban a anunţat, pe 24 mai, că guvernul ungar declară stare de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină.
La câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia, stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, premierul ungar a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru „Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.
După ce măsura a intrat în vigoare, Viktor Orban a anunțat că „profitul suplimentar” al companiilor multinaționale și al băncilor va fi reținut de stat, pentru „protejarea cheltuielilor generale” ale țării, precizează Digi24.
O altă decizie luată a fost impunerea interdicției pentru automobilele înmatriculate în străinătate de a mai cumpăra combustibili la prețurile plafonate de guvern.