Parteneriat civil în România? Lasconi: „Românii nu sunt atât de interesați de toată nebunia asta, care este FALSĂ”

Publicat: 28/10/2024, 08:19

Una dintre întrebările care i-au fost puse din public Elenei Lasconi, la Mihai Gâdea în emisiune, a avut legătură cu implementarea parteneriatului civil în România, care ar permite persoanelor de același sex să se căsătorească între ele.

Candidata USR la președinția României consideră că tema este una falsă, iar adevăratele probleme ale țării sunt altele.

„Fiica mea a declarat că nu se va mai întoarce în România”

„Deocamdată, fiica mea a declarat că nu se va mai întoarce în România, deoarece a plecat scârbită de politica și sistemul de aici.

Am spus că sunt și creștin-ortodoxă și cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să îl facem în viață și lecția noastră este să-ți iubești aproapele. Aia înseamnă că nu trebuie să pui etichete oamenilor. Iar treaba președintelui României nu este să bage pe gât, cu lingurița, cuiva, în ce crede el, ce religie are sau ce misiune are el. Important este să facă lucruri pentru oameni, ca oamenilor să le meargă bine în țara asta, pentru că oamenii nu au ce să pună pe masă de foame.

Nu sunt (n.r. – românii) atât de interesați de toată treaba asta, de toată nebunia asta, care este falsă și este folosită de foarte multe ori în campania electorală. Ar putea să aibă parteneriat civil și nu cred că ar avea o problemă cu asta”, a reacționat Lasconi.

CITEȘTE ȘI:

Elena Lasconi îl UMILEȘTE pe Klaus Iohannis: „O mare dezamăgire, a ieșit cel mai prost, nu a reușit să facă nici pentru el”

Elena Lasconi, GAFĂ la TV. A declarat că România face parte din Consiliul de Securitate al ONU, deși țara noastră NU e stat membru

Elena Lasconi, despre Mircea GEOANĂ: „S-a întâlnit cu un individ care conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în 30 de țări”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Rușii își vopsesc dronele în culorile Ucrainei, pentru a nu mai fi doborâte. Imagini...
Ținuta atipică aleasă de Daniela Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Invitații...
FOTO. Femeia despre care bărbații nu cred că e reală când o văd cum arată
Regretele unei bucureștence mutate în Cluj-Napoca de trei ani: „Ajunsese să-mi pară normal ca o...
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei...
Din culisele primei dezbateri prezidențiale, Elena Lasconi la Antena 3 CNN. Ce nu s-a văzut...
Avangarda lui Putin din Europa Centrală, aproape de extindere. Un bloc favorabil Kremlinului, o problemă...
Este oficial! Acestor 1.000.000 de pensionari români li se va mări din nou pensia, în...
Cristina Șișcanu, imagini incendiare pe internet! A slăbit enorm și e mai sexy ca oricând....
Ai răbdare de trei ori mai mult, dar câştigul creşte de zece ori. Cum investim...
Cine sunt victimele accidentului de pe DN 2 Urziceni-Buzău? Un minor de 14 ani și...
El este tânărul în vârstă de doar 30 de ani care și-a pierdut viața într-un...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Efectul Trump: Acţiunile companiilor europene dependente de export scad înaintea alegerilor din SUA. Candidatul Partidului...
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
Toată lumea va fi scanată. Se schimbă cărțile de identitate. Se aplică în toate statele...
Celebru actor a fost învins de o boală grea. Ce tragedie!
Cine sunt nașii lui Iancu Sterp și ai Denisei. Ileana și Claudiu Voicu, apariție spectaculoasă...
Destin macabru pentru Marian, un bărbat de 38 de ani! A fost înjunghiat fără milă...
VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se...
VIDEO Ce s-a întâmplat între mama lui Culiță Sterp și Daniela Iliescu?! Imagini neașteptate de...
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: - Plătești 100 de $, iei bătaie...
Ileana Șipoteanu, EXCLUSIV, „Altceva cu Adrian Artene”: „Pacea minții, cum spunea și părintele Arsenie Papacioc,...