Parteneriatul strategic dintre Rusia și China bifează capitolul ”energie nucleară”, iar Vladimir Putin exultă: ”Relaţiile ruso-chineze au ajuns la cel mai înalt nivel din istorie”

Publicat: 20 05. 2021, 15:00
Vladimir Putin exultă: ”Relaţiile ruso-chineze au ajuns la cel mai înalt nivel din istorie”

În timp ce pandemia de coronavirus rămâne un subiect fierbinte, la nivel mondial, ”jucătorul” Vladimir Putin își urmează, cu strictețe, agenda de lucru. Liderul de la Kremlin mută din nou și anunță că relațiile ruso-chineze se află la cel mai înalt nivel din istorie.

În contextul în care cooperarea strategică dintre Rusia și China provoacă insomnii analiștilor economici și militari din întreaga lume, Vladimir Putin și omologul său chinez, Xi Jinping, s-au arătat încântați de începerea lucrărilor de construcţie la un proiect comun, considerat ”revoluționar” de ambele părți, în ceea ce privește energia nucleară.

În ultimii ani, cooperarea dintre Rusia și China nu a mai fost doar o sintagmă lipsită de acoperire, cele două țări colaborând permanent.

  • Comerț cu gaze naturale
  • Proiect de gaze naturale lichefiate din Arctica
  • Tehnologia 5G
  • Servicii cloud
  • Transport intelligent
  • Comerțul dintre China și Rusia a revenit la o creștere pozitivă în primele patru luni ale acestui an, în ciuda efectului negativ al pandemiei, comerțul din ianuarie până în aprilie atingând 40,21 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 19,8 la sută de la un an la altul.
  • Comerțul cu produse agricole rusești, produse alimentare, carne de pasăre și carne de vită a cunoscut o creștere uriașă în 2020.
  • China, achiziții majore de avioane de război rusești tehnologie militară
  • Rusia, un client major pentru utilaje și bunuri de larg consum din China.

”Restricțiile lansate de SUA și aliații săi împotriva Chinei și Rusiei au fost sortite eșecului. China și Rusia vor realiza mai multe evoluții cu sau fără participarea occidentală”

Yang Jin, expert la Institutul de Studii Ruse, din Europa de Est și din Asia Centrală, la Academia Chineză de Științe Sociale

Acorduri semnate încă din 2018

Aceste lucrări sunt, de altfel, rezultatul unor acorduri semnate încă din anul 2018, în timpul unei vizite pe care Vladimir Putin a efectuat-o la Beijing. Potrivit informațiilor din mass-media, valoarea acestui proiect ruso-chonez în energie nucleară s-ar ridica la aproximativ 2,9 miliarde de dolari.

Noile reactoare ale centralelor nucleare de la Tianwan şi Xudabao, care urmează să devină operaţionale în 2026-2028, construite de China în parteneriat cu agenţia rusă Rosatom State Nuclear Energy Corporation (Rosatom), beneficiază deja de ”o fundație”, s-a precizat într-un comunicat transmis de la Kremlin. (n.red. – pe data de 1 decembrie 2007, președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege adoptată de Adunarea Federală în temeiul căreia Agenția Federală pentru Energie Atomică urma să fie desființată, iar puterile și activele erau transferate către noua ”Corporație de Stat pentru Energie Atomică Rosatom”)

”Cooperarea nucleară dintre Rusia și China are o mare semnificație strategică, fiind vorba despre securitatea energetică și națională a ambelor țări”, au transmis și specialiștii chinezi.

Cele patru unități nucleare – două la Centrala Nucleară Tianwan din provincia Jiangsu (China de Est) și două la Centrala Nucleară Xudapu (Provincia Liaoning din nord-estul Chinei) – vor avea o producție de energie electrică combinată raportată de 37,6 miliarde kilowați oră pe an.

Vladimir Putin: ”Un proiect comun realmente istoric”

Potrivit agenției TASS, Vladimir Putin a declarat, în timpul ceremoniei care a fost transmisă prin videoconferință, că toate acordurile dintre Rusia și China au atins ”un nivel superior”, fiind implementate și multe alte ”inițiative mari”, în afară de construcția noilor unități electrice ale centralelor nucleare Tianwan și Xudapu.

”Specialişti ruşi şi chinezi lucrează la un proiect comun realmente istoric”, a declarat Putin, vizibil încântat. ”Se construiesc reactoare nucleare puternice şi moderne de concepţie rusă care răspund tuturor exigenţelor în materie de siguranţă şi mediu. Putem spune că relaţiile ruso-chineze au ajuns acum la cel mai înalt nivel din istorie”, a insistat președintele rus.

Potrivit liderului de la Kremlin, un astfel de proiect este esențial și ”va permite cu adevărat ţărilor noastre să contribuie într-un mod semnificativ la aprovizionarea pieţelor mondiale cu energie curată, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la punerea în aplicare a agendei climatice internaţionale”.

”Cooperarea în dezvoltarea nucleară pașnică este un element important al întregului complex al parteneriatului strategic China-Rusia, care are un caracter profund, cu adevărat prietenos și reciproc benefic”, a mai spus Vladimir Putin.

”Rusia are unele dintre cele mai bune tehnologii din lume, iar China ar putea să o utilizeze pentru a înlocui tehnologia SUA, având în vedere represiunile și restricțiile din ultimii ani. (…)

Din cauza limitărilor geografice și a atitudinii în schimbare față de China, cauzată de tranzițiile puterii politice din Occident, unele proiecte de cooperare cu țările occidentale nu sunt foarte durabile și au mari incertitudini””

Li Xin, expert în studii eurasiatice la Universitatea de Științe Politice și Drept din Shanghai

Vladimir Putin și Xi Jinping, critici față de politica externă americană

Vladimir Putin și Xi Jinping dezvoltă legături din ce în ce mai strânse, iar specialiștii afirmă că această cooperare este bazată, parțial, ”pe identitatea lor comună ca lideri autocrați” acuzați că ”reprimă opoziția politică”.

În același timp, Moscova și Beijingul și-au aliniat acțiunile de politică externă, mai ales atunci când este vorba despre așa-zisa contracarare a unor acțiuni SUA  considerate”ostile” de Rusia și China.

Cei doi lideri au fost și rămân extrem de critici față de politica externă americană – cu precădere în Orientul Mijlociu -, cei doi fiind și vocile principale în cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, care încearcă să înfrâneze influența SUA în Asia Centrală.

China este, pe de altă parte, o piață cheie pentru petrolul și gazul rusesc și a făcut în trecut achiziții majore de avioane de război rusești și alte tehnologii militare. În același timp, Rusia este un client major pentru utilaje și bunuri de larg consum din China.

”Cea mai influentă relație bilaterală din Eurasia este parteneriatul strategic global China-Rusia de coordonare pentru o nouă eră”

Global Times

Rusia & China – mișcări militare de forță,  ”fardate” sub forma unor exerciții

Dincolo de relațiile economice indiscutabile, Vladimir Putin nu a exclus nici o eventuală alianță militară oficială cu China, spunând că „teoretic este posibil”. 

Rusia a concentrat un număr impresionant de militari și tehnică de luptă de-a lungul frontierei Ucrainei, aceasta fiind cea mai mare desfășurare de forțe de la anexarea Crimeei, în 2014. Oficialii de la Kiev au transmis că președintele rus Vladimir Putin a adus peste 100.000 de soldați lângă granița estică a Ucrainei pentru „exerciții de antrenament de luptă” peste un perioada de două săptămâni. (Informații detaliate AICI)

Serghei Şoigu – ministrul rus al Apărării – a anunţat retragerea trupelor de la graniţa cu Ucraina în cursul unei vizite efectuate în Crimeea, acesta declarând că ”obiectivele manevrei militare au fost atinse”. Totuşi, sisteme de armament vor rămâne în baza din apropiere de Voronej până la toamnă, atunci când este programată manevra militară „Vest 2021”, în cooperare cu Republica Belarus, a mai transmis Serghei Şoigu.

La rândul ei, China pune presiune constantă lângă granița Taiwanului. Aceste mișcări militare de forță – ”fardate” sub forma unor exerciții militare prezentate drept „normale” – ridică tensiunea, constant, în ambele regiuni, spun analiștii politici.

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a aflat alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timp ce condamnau activitatea militară a Rusiei la granița Ucrainei, iar administrația Biden a anunțat și noi sancțiuni economice împotriva a 38 de entități rusești acuzate de interferențe electorale și atacuri cibernetice.

”Cooperarea nucleară dintre China și Rusia va aduce beneficii nu numai celor două țări, ci va contribui și la guvernarea globală în domeniul combaterii crizei energetice, reducerii emisiilor de carbon și va oferi soluții mai echitabile pentru problemele legate de neproliferare nucleară”, transmit experții, însă acest parteneriat strategic dintre Rusia și China – în din ce în ce mai multe domenii – lasă loc și semnelor de întrebare evidente referitoare la supremația mondială vizată de ambele țări, un plan comun pe termen lung, pus la punct până în cele mai mici amănunte, părând deja o certitudine.