Prima pagină » Actualitate » Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor condamnă ”băieții deștepți din agricultură” că ”vor distruge 700.000 de ferme românești” de subzistență

Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor condamnă ”băieții deștepți din agricultură” că ”vor distruge 700.000 de ferme românești” de subzistență

Gabriel Șerban - Președintele Comisiei de Agricultură A.A.A.

Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor condamnă ”băieții deștepți din agricultură”. Prin impunerea de sancțiuni penale fermierilor care aplică tratamente fitosanitare fără a avea autorizație specială se vor închide 700.000 de ferme românești, susține Gabriel Șerban – Președintele Comisiei de Agricultura A.A.A.

 

A.A.A. se declară singurul partid din România care apără interesele antreprenorilor și agricultorilor români:

”Suntem total împotriva sancționării penale, cu executare de închisoare pentru fermierii care aplică tratamente fitosanitare fără a avea autorizație specială, astfel evidențiem 4 aspecte negative generate de această aberație, această propunere făcută pe genunchi:

1. Peste 700.000 de ferme de subzistență, care cel mai probabil își vor stopa activitatea agricolă, vor arenda sau își vor vinde terenurile agricole.

2. Cei care vor efectua aceste lucrări nu au cu siguranță pregătirea necesară. Cine va plăti eventualele daune create fermierilor? După ani de judecată, tarați prin tribunale… Cine?

3. La ce prețuri vor fi nevoiți sa accepte efectuarea acestor tratamente fitosanitare de către diverse societăți comerciale, prestatoare de servicii? Nu avem un etalon de preț pentru așa ceva! Cum se va calcula prețul? Cât va fi adaosul comercial?

4. Ce se va întâmpla cu fermierii care au făcut leasing și credit pentru a achiziționa un echipament pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare? Cine le va plăti în continuare ratele la bănci dacă ei vor fi obligați sa plătească prestări servicii terților?” au postat pe Facebook membrii Partidului Alianței Agricultorilor și Antreprenorilor.

 

Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor face apel la necesitatea unei voci unitare a agricultorilor

Membrii A.A.A subliniază faptul că politicienii ar trebui să se consulte cu agricultorii înainte de a iniția un proiect de lege:

”Să ne răspundă politicienii care nu au avut în viața lor un metru pătrat de pământ cu cine s-au consultat când au conceput acest proiect de lege?

Înțelegeți acum de ce este nevoie să fim uniți și să avem o singură voce?”

Citește și