Prima pagină » Actualitate » Partidul AUR, protest în fața Ministerului Sănătății, după incendiul de la Institutul „Matei Balş”: „Or să ne omoare pe toţi. Trebuie să ieşim în stradă”. Ce au declarat Vlad Voiculescu și Raed Arafat

Partidul AUR, protest în fața Ministerului Sănătății, după incendiul de la Institutul „Matei Balş”: „Or să ne omoare pe toţi. Trebuie să ieşim în stradă”. Ce au declarat Vlad Voiculescu și Raed Arafat

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, sâmbătă, un protest în fața Ministerului Sănătăţii, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balş”. AUR a cerut demisia ministrului Vlad Voiculescu și a secretarului de stat, Raed Arafat.

„Demisia!”, „Jos Guvernul!”, „Ruşine să vă fie!”

Partidul AUR a organizat, sâmbătă, începând cu ora 17.00, un protest la Ministerul Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”. În jurul orei 18.00, aceștia au plecat într-un marș spre Piața Victoriei şi apoi spre Institutul ”Matei Balş”, scandând „Demisia”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, „Ce vrem noi e și pentru voi”.

Partidul AUR a solicitat vineri demisia de urgenţă a Ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a coordonatorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, în calitate de responsabili morali ai tragediei de la Institutul Matei Balş, precum şi a managerului interimar Maria Niţescu, ca responsabilă directă.

Ce spune George Simion (AUR)?

„Am venit astăzi, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a spune stop batjocurii din ţara noastră. Ne-au condus toţi: PSD, PNL, USR. Sunt aceeaşi gaşcă care fură banii de la sănătate, care fură banii de la educaţie, care fură banii pentru autostrăzi, care ne omoară cu zile de 31 de ani.

De ce nimeni nu a organizat un protest imediat după incendiu? Pentru că în România se iese la protest doar la comandă. Acum trei luni, acest ministru cerea demisii şi cerea măsuri de urgenţă. De o lună, este ministru, a luat urgent acele măsuri? Nu am văzut, după cum nu am văzut să fie contestat cel care supervizează toate achiziţiile din domeniul sănătăţii – Raed Arafat.

Or să ne omoare pe toţi, trebuie să ieşim în stradă, toţi românii. Vlad Voiculescu vrea să privatizeze ce a mai rămas de privatizat. La 24 de ore de la această tragedie, nu vedem nicio demisie”, susţine co-preşedintele AUR, George Simion.

Foto: Alexandra Pandrea

Jandarmeria Capitalei: Numărul participanţilor la orice fel de întruniri în spaţii deschise trebuie să fie de maximum 100 de persoane

Jandarmeria Capitalei a transmis sâmbătă un comunicat în legătură cu organizarea acestui protest în care atrage atenţia că, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă evenimentului, participanţii trebuie să respecte indicaţiile jandarmilor.

„Din raţiuni de sănătate publică, recomandăm participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca de protecţie. Reamintim faptul că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la orice fel de întruniri în spaţii deschise trebuie să fie de maximum 100 de persoane”, precizează Jandarmeria Capitalei.

 

Declarația lui Vlad Voiculescu cu privire la demisie

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că ”demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul şi a catalogat protestul drept unul politic”.

Declarația lui Raed Arafat cu privire la demisie

„Eu nu-mi înaintez demisia. Nu vreau să aud că „da, păi tu ai plecat”.

Dacă sunt dat afară atunci voi pleca. Să vină ministrul să îmi spună că nu mai vrea să lucreze cu mine și eu plec. Nu vois ta nici măcar un minut mai mult decât este nevoie.

La plecare voi explica unde era sistemul, unde l-am găsit în 2007 când am ajuns la Ministerul Sănătății.

O sa le pun în fața populației ca să știe lumea unde s-a lăsat sistemul, și ce se va face în plus pentru el.

Există soluții mai bune care pot înlocui acest sistem cu un alt sistem

Eu vreau să vă spun că îmi pare rău pentru tot ce se întâmplă. Îmi cer scuze pentru tot. Împreună cu pompierii și cu toți colegii vă spunem că vă stăm la dispoziție”, a declarat sâmbătă seară șeful DSU, Raed Arafat.

 

 

Citește și