Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „Nașterea Domnului, o sărbătoare de BINECUVÂNTARE a părinților și copiilor”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „Nașterea Domnului, o sărbătoare de BINECUVÂNTARE a părinților și copiilor”
Publicat: 25/12/2023, 13:30
Actualizat: 25/12/2023, 13:31

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis că Nașterea Domnului, reprezintă, în esență, o sărbătoare de binecuvântare pentru părinți și copii.

În timpul Sfântei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Daniel a spus că „Dumnezeu nu a venit în lume, ca om în vârstă de 30 de ani, doar ca să se răstignească pentru noi”.

„Ceea ce ne atrage atenţia cel mai mult este că Dumnezeu nu a venit în lume, ca om în vârstă de 30 de ani ,doar ca să se răstignească pentru noi, ci a venit ca prunc. Dumnezeu copilul – aceasta este minunea Crăciunului. Dumnezeu copilul.

Colindele noastre au surprins, ca şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, acest contrast mare între atotputernicia lui Dumnezeu şi smerenia copilului care se naşte în peşteră şi apoi este culcat în iesle”, a transmis Preafericitul Daniel, citat de Agerpres.

„Astăzi s-a născut/ Cel făr’ de-nceput”

„Astăzi s-a născut/ Cel făr’ de-nceput, se spune într-o colindă”, a reamintit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

„Mititel înfăşăţel/ În scutec de bumbăcel/ Neaua ninge/ Nu-l atinge/ Vântul bate/ Nu-l străbate/ Astăzi s-a născut/ Cel făr’ de-nceput.

Astăzi Fecioara naşte pe cel mai presus de fiinţă, pe cel care e mai presus de toată creaţia. Şi, de asemenea, vedem că pruncul Iisus este, ca orice prunc, ca orice mititel înfăşăţel, în scutec de bumbăcel, total neputincios.

Dar, cu toate acestea, Fericitul Augustin spune: ‘acest prunc din pântecele mamei sale conduce întreg universul, conduce toate galaxiile, pentru că, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, este creatorul lumii, al cerului şi al pământului. Ceea ce a dorit să arate Dumnezeu este că el nu este doar atotputernic, ci şi atotsmerit şi smerenia lui se vede prin faptul că a fost copil”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Un copil nu poate să facă nimic pentru sine, iar dacă nu este iubit şi ajutat piere

Preafericitul Daniel a accentuat și ideea că un copil nu poate să facă nimic pentru sine, iar dacă nu este iubit şi ajutat piere.

El are nevoie de iubirea părinţilor ca să se îmbrace, să se hrănească şi să fie purtat. Deci atotputernicul este total neputincios în Pruncul Iisus, dar dacă nu ar fi fost şi copil Pruncul Iisus nu putea vorbi mai târziu despre iubirea părintească a lui Dumnezeu faţă de lume. Căci, în copilărie, de la părinţi învaţă copilul ce este iubirea părintească.

Cine nu a fost copil nu este om deplin, pentru că nu a învăţat iubirea părintească de la părinţi, iar cine nu are dragoste faţă de copii, chiar dacă nu sunt propriii lor copii, de asemenea nu este un om matur sau deplin. Este vorba de o iubire dezinteresată, smerită şi milostivă. Aceasta este iubirea pe care ne-o arată Naşterea lui Hristos ca prunc.

Preafericitul Daniel

Şi, desigur, ea se vede şi prin faptul că păstorii de la Bethleem, împreună cu îngerii, preamăresc această iubire smerită a lui Dumnezeu care coboară la noi”, a explicat Patriarhul.

„Iubirea părintească, şi iubirea frăţească, şi iubirea filială vin ca binecuvântare”

Prin naşterea din Fecioară, a continuat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Hristos sfinţeşte umanitatea din interiorul ei. Prin naşterea pruncului în peşteră se sfinţeşte pământul.

Prin culcarea pruncului în ieslea animalelor, a turmelor sau vitelor se sfinţeşte regnul vegetal şi regnul animal şi prin botezul Lui în apele Iordanului se sfinţeşte firea apelor, iar prin răstignirea pe cruce se sfinţeşte aerul şi lemnul, după cum ne arată cărţile noastre liturgice.

Deci Hristos vine să sfinţească umanitatea începând din interiorul ei, nu din exterior.

De aceea această zi este o zi de binecuvântare pentru părinţi, pentru copii şi pentru toţi cei care îi ajută pe cei mici. Unii care nu au propriii părinţi, sau care nu au propriii copii i-au adoptat, dar iubirea părintească, şi iubirea frăţească, şi iubirea filială vin ca binecuvântare din Sfânta Treime în Biserică şi în lume”, a încheiat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe.

Sursa foto – Basilica


Citește și:

Preafericitul Daniel, MESAJ după tragedia din Praga. Ce a transmis Părintele Patriarh după masacrul care a îngrozit o lume întreagă

„Într-o societate tehnicizată, rugăciunea părinților și a bunicilor este ESENȚIALĂ”. Mesajul Patriarhului Daniel pentru Duminica Copiilor

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat interzis în TOATĂ ROMÂNIA. Ordinul care devine LEGE pentru toată lumea
Wimbledon. Emma Răducanu provoacă retragerea lui Andy Murray
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cum va fi vremea până la începutul lunii august?
×